| Home | DonBosco.ro |

 

18 decembrie. Lectionarul Roman. Timpul Adventului

 

18 DECEMBRIE


       LECTURA I              Voi ridica lui David o odraslă dreaptă.

       Citire din cartea profetului Ieremia             23,5-8

5        Domnul spune:
       „Iată, vin zile când voi ridica lui David o odraslă dreaptă,
       care va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune;
       el va judeca şi va face dreptate în ţară.
6      În zilele lui, regatul lui Iuda va fi mântuit
       şi Israel va trăi în linişte.
       Iată numele care i se va da:
       «Domnul este dreptatea noastră!»”
7      De aceea, vor veni zile, spune Domnul,
       când pentru a se face un jurământ, nu se va mai zice:
       „Viu este Domnul care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului”,
8      dar se va zice:
       „Viu este Domnul care i-a scos şi i-a adus pe oamenii casei lui Israel
       din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipise
       şi i-a făcut să locuiască în ţara lor”.
      
Cuvântul Domnului

 
       PSALMUL RESPONSORIAL               Ps 71,1b-2.12-13.18-19 (R.: cf. 7)
      
       R.:   Iată, vin zilele dreptăţii
              şi ale păcii.
      
1b    Dumnezeule, dăruieşte împăratului puterile tale
       şi înzestrează cu sfinţenia ta pe fiul împăratului,
2      şi el va judeca pe poporul tău cu dreptate
       şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.
      
12    Domnul va ajuta pe săracul care strigă
       şi pe nenorocitul care cere ajutor.
13    Va avea milă de cel slab şi lipsit
       şi va uşura viaţa săracilor. R.
      
18    Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel,
       singurul care săvârşeşte minuni!
19    Binecuvântat să fie în veci numele său glorios,
       tot pământul să se umple de slava lui. R.
      

 
       VERS LA EVANGHELIE
       (Aleluia)  O, conducător al poporului Israel,
                      care ai dat legea ta lui Moise pe muntele Sinai,
                      vino şi întinde-ţi braţele şi ne mântuieşte. (Aleluia)
      
       EVANGHELIA         Isus se va naşte din Maria,
                                          logodnica lui Iosif, fiul lui David.
      
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Matei    1,18-24
 
18     Naşterea lui Isus Cristos a fost aşa:
       Maria, mama lui, era logodită cu Iosif.
       Mai înainte ca să locuiască ei împreună,
       s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt.
19    Iosif, logodnicul ei,
       fiind drept şi nevrând s-o facă de ocară,
       a voit s-o lase în ascuns.
20    Dar pe când cugeta el acestea,
       iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis:
       „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta,
       căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
21    Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus,
       căci el va mântui pe poporul său de păcate”.
22    Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească
       ceea ce Domnul a vestit prin profetul care zice:
23    „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu
       şi-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi”.
24    Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului
       şi a luat-o la el pe logodnica sa.
      
Cuvântul Domnului