|
3 ianuarie. Lectionarul Roman. Timpul Craciunului
3 IANUARIE
LECTURA I Oricine rămâne în el nu păcătuieşte.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,29-3,6
29 Preaiubiţilor,
pentru că ştiţi că Dumnezeu este drept,
recunoaşteţi de asemenea că oricine trăieşte după dreptate este născut din el.
3,1 Vedeţi cât este de mare iubirea pe care ne-a arătat-o nouă Tatăl:
să ne numim fii ai lui Dumnezeu,
şi suntem într-adevar.
De aceea nu ne cunoaşte lumea,
pentru că nu l-a cunoscut nici pe el.
2 Preaiubiţilor,
acum suntem fii ai lui Dumnezeu,
dar ce vom fi nu s-a arătat până acum.
Ştim însă că atunci când el se va arăta, vom fi asemenea lui,
fiindcă îl vom vedea aşa cum este.
3 Oricine are speranţa aceasta pusă în el devine curat,
după cum şi el este curat.
4 Oricine săvârşeşte păcatul, încalca şi legea,
căci păcatul este încalcarea legii.
5 Iar voi ştiţi că Isus s-a arătat ca să ridice păcatele
şi că nu există păcat în el.
6 Oricine rămâne în el, nu păcătuieşte;
iar cine păcătuieşte, nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 97,1.3cd-4.5-6 (R.: 3a)
R.: Tot pământul a văzut
mântuirea Dumnezeului nostru.
1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta şi braţul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor. R.
3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
4 trigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie,
toţi locuitorii pământului,
izbucniţi în strigăte de veselie şi cântări de laudă. R.
5 Cântaţi Domnului din harpă,
să răsune harpa şi cântecul vostru;
6 cu trâmbiţe şi sunete de corn,
strigaţi de bucurie în faţa Domnului, împăratului nostru. R.
VERS LA EVANGHELIE In 1,14.12b
(Aleluia) Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi.
Celor care l-au primit le-a dat putere să devină fii ai lui
Dumnezeu. (Aleluia)
EVANGHELIA Iată Mielul lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Ioan 1,29-34
29 Văzându-l pe Isus venind către el, Ioan a zis:
„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.
30 Despre el am zis:
după mine vine un bărbat, care a ajuns înaintea mea,
pentru că el era mai înainte de mine.
31 Eu nu-l cunoşteam,
dar eu de aceea am venit să botez cu apă,
pentru ca el să fie făcut cunoscut poporului lui Israel”.
32 Ioan a făcut următoarea mărturisire:
„Am văzut Duhul coborându-se din cer, ca un porumbel,
şi rămânând peste el.
33 Eu nu-l cunoşteam,
dar cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a zis:
«Acela peste care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste el,
acela este cel care botează cu Duhul Sfânt.
34 Eu am văzut şi dau mărturie că el este Fiul lui Dumnezeu”.
Cuvântul Domnului
|
|
|