|
Sfanta Familie. Anul B. Lectionarul Roman. Timpul Craciunului
SFÂNTA FAMILIE
ANUL B
(DUMINICA DIN OCTAVA CRĂCIUNULUI)
LECTURA I Abraham a crezut ce i-a spus Domnul
şi pentru aceasta Domul l-a socotit drept
şi a încheiat un legământ cu Abraham.
Citire din cartea Genezei 15,1-6; 21,1-3
1 Cuvântul Domnului i-a fost adresat lui Abraham într-o viziune:
„Nu te teme, Abrahame!
Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!”
2 Abraham i-a răspuns:
„Doamne Dumnezeul meu,
ce-mi vei da, căci mă sting fără copii
şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc”.
3 Şi Abraham a continuat:
„Tu nu mi-ai dat urmaş,
de aceea moştenitorul va fi un rob din casa mea”.
4 Atunci i-a fost adresat lui Abraham acest cuvânt al Domnului:
„Nu el va fi moştenitorul tău!”
5 Apoi l-a condus afară şi i-a zis:
„Priveşte cerul şi numără stelele, dacă poţi”.
Şi a continuat: „Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi”.
6 Abraham a crezut ce i-a spus Domnul
şi pentru aceasta Domnul l-a socotit drept.
21,1 Domnul a cercetat-o pe Sara, precum spuse-se
şi a făcut Domnul pentru Sara aşa cum făgăduise.
2 Şi a zămislit Sara
şi i-a născut lui Abraham un fiu la bătrâneţea lui,
la timpul când îi făgăduise Dumnezeu.
3 Şi Abraham a pus fiului său, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 104,1-2.3-4.6-7.8-9 (R.: 3b)
R.: Domnul Dumnezeul nostru este fidel
faţă de legământul său.
1 Preamăriţi-l pe Domnul şi chemaţi numele lui
vestiţi printre popoare lucrările lui!
2 Cântaţi-i cu glasul şi din strune,
cugetaţi la toate faptele sale minunate! R.
3 Lăudaţi-vă cu numele lui cel sfânt,
să se bucure inima celor care-l caută pe Domnul!
4 Căutaţi faţa Domnului şi tăria lui,
căutaţi faţa lui fără încetare! R.
6 Voi, seminţia lui Abraham, slujitorii lui,
fiii lui Iacob, aleşii lui!
7 El este Domnul Dumnezeul nostru,
judecăţile lui sunt pe tot pământul. R.
8 El îşi aminteşte în veac de legământul său,
de cuvântul pe care l-a rostit pentru o mie de generaţii,
9 de promisiunea făcută lui Abraham
şi de jurământul pe care i l-a făcut lui Isaac. R.
LECTURA A II-A Credinţa lui Abraham, a Sarei şi a lui Isaac.
Citire din Scrisoarea către evrei 11,8.11-12.17-19
8 Datorită credinţei, a ascultat Abraham de chemarea lui Dumnezeu
şi a plecat către o ţară care urma să-i fie dată ca moştenire;
a plecat fără să ştie unde merge.
11 Datorită credinţei chiar şi Sara,
deşi era trecută de vârstă,
a primit puterea de a deveni mamă,
pentru că ea se gândise că Dumnezeu va fi credincios promisiunii făcute.
12 Iată pentru ce,
dintr-un singur om – şi acela aproape de moarte –
au putut să se nască aşa de mulţi oameni,
câte stele sunt pe cer
şi câte fire de nisip pe malul mării,
încât nimeni nu-i poate număra.
13 Când a fost pus la încercare,
datorită credinţei,
Abraham l-a oferit pe Isaac ca jertfă.
El oferea pe fiul său unic,
18 după ce primise promisiunile şi auzise acest cuvânt:
„Din Isaac ţi se vor naşte urmaşi, care-ţi vor purta numele”.
19 El se gândea că Dumnezeu poate să ajungă până acolo, încât să învie morţii.
Iată pentru ce i-a fost redat fiul, şi acesta era un fapt profetic.
Cuvântul Domnului
VERS LA EVANGHELIE Col 3,15a.16a.
(Aleluia) Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre.
Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa. (Aleluia)
EVANGHELIA Copilul creştea plin de înţelepciune.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 2,22-40
22 Când a sosit ziua fixată de Legea lui Moise pentru curăţire,
Iosif şi Maria l-au dus pe Isus la Ierusalim,
ca să-l pună înaintea Domnului,
23 precum este scris în Legea Domnului
că orice întâi născut de parte bărbătească
să fie închinat Domnului,
24 şi să aducă jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel,
precum este poruncit în Legea Domnului.
25 Era în timpul acela în Ierusalim un om numit Simeon.
Omul acesta era drept şi cu frica lui Dumnezeu.
El aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui.
26 Duhul Sfânt îl înştiinţase
că nu va muri înainte de a-l vedea pe Cristos Domnul.
27 Din îndemnul Duhului, Simeon a venit la templu
când părinţii au adus înăuntru pe pruncul Isus,
pentru a împlini ceea ce poruncea Legea cu privire la el.
28 Simeon l-a luat în braţe, l-a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
29 „Acum eliberează pe robul tău în pace, Stăpâne,
după cuvântul tău;
30 căci ochii mei au văzut mântuirea ta,
31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor,
32 lumină pentru luminarea neamurilor
şi slava poporului tău Israel”.
33 Tatăl şi mama lui Isus se mirau de ceea ce se spunea despre el.
34 Simeon i-a binecuvântat şi a zis către Maria, mama lui Isus:
„Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel
şi ca un semn care va stârni împotrivire,
35 şi prin sufletul tău va trece o sabie,
ca să se descopere gândurile din multe inimi”.
36 Mai era acolo şi Ana, profetesa,
fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer.
Ea trăise cu bărbatul ei şapte ani după căsătorie
şi ajunsese acum la adânci bătrâneţi.
37 Fiind văduvă în vârstă de optzeci şi patru de ani,
ea nu se îndepărta de templu,
slujind zi şi noapte în post şi rugăciune.
38 Venind şi ea în ceasul acela, lăuda pe Dumnezeu
şi vorbea despre prunc celor care aşteptau mântuirea în Ierusalim.
39 După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului
s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
40 Iar copilul creştea şi se întărea,
înainta în înţelepciune
şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.
Cuvântul Domnului
sau forma prescurtată:
EVANGHELIA Copilul creştea plin de înţelepciune.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 2,22.39-40
22 Când a sosit ziua fixată de Legea lui Moise pentru curăţire,
Iosif şi Maria l-au dus pe Isus la Ierusalim
ca să-l pună înaintea Domnului.
39 După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului
s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
40 Iar copilul creştea şi se întărea,
înainta în înţelepciune
şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.
Cuvântul Domnului
|
|
|