| Home | DonBosco.ro |

 

Lectionarul Roman. Timpul Postului Mare

 

MARŢI - A II-A SĂPTĂMÂNĂ DIN POSTUL MARE

 
       LECTURA I         Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea.
      
       Citire din cartea profetului Isaia          1,10.16-20
 
10     Ascultaţi cuvântul Domnului, conducători ai Sodomei,
       luaţi aminte la învăţătura Domnului, popor al Gomorei!
16    „Spălaţi-vă, curăţiţi-vă,
       înlăturaţi dinaintea ochilor mei faptele voastre rele,
       încetaţi de a mai face răul!
17    Învăţaţi să faceţi binele:
       căutaţi dreptatea, ocrotiţi-l pe cel asuprit,
       faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă.
18    Veniţi să discutăm, zice Domnul.
       De-ar fi păcatele voastre ca purpura,
       se vor face albe ca zăpada
       şi de-ar fi roşii cum este cârmâzul,
       se vor face albe ca lâna.
19    Dacă vă hotărâţi să mă ascultaţi,
       vă veţi hrăni cu bunătăţile pământului;
20    dar dacă nu vreţi să mă ascultaţi şi mă mâniaţi,
       de sabie veţi pieri.
       Aşa vorbeşte Domnul.”
Cuvântul Domnului

 

       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 49,8-9.16bc-17.21 şi 23 (R.: 23b)
      
              R.:          Arată-ne, Doamne,
                       calea mântuirii.
      
8     Ascultă, poporul meu:
       Nu pentru jertfele tale te dojenesc,
9     pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea.
       Nu voi primi viţei din casa ta,
       nici ţapi din turmele tale. R.
      
16bc  Pentru ce tot rosteşti legile mele
       şi ai pe buze legământul meu,
17    tu, care urăşti învăţătura mea
       şi care arunci la spate cuvintele mele? R.
      
21    Iată ce ai făcut, iar eu să tac?
       Îţi închipui că eu sunt ca tine?
23    Cine aduce jertfă de mulţumire mă preamăreşte
       şi celui care merge pe calea cea dreaptă
       îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu. R.
      

 
       VERS LA EVANGHELIE         Ez 18,31
                                    Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, zice Domnul,
                                    şi înnoiţi-vă inima şi duhul.
      
       EVANGHELIA           Ei spun şi nu fac.
      
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Matei        23,1-12
 
1      În timpul acela, Isus a spus mulţimii şi ucenicilor săi:
2      „De la catedra lui Moise vă învaţă cărturarii şi fariseii:
3      faceţi, aşadar, şi păziţi tot ceea ce vă spun ei,
       dar nu faceţi după faptele lor, căci ei spun şi nu fac.
4     Leagă sarcini grele şi le pun pe umerii oamenilor,
       dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.
5     Toate faptele lor le fac pentru ca să-i vadă oamenii:
       poartă filacterii foarte largi şi ciucurii hainelor foarte lungi;
6     le plac locurile de cinste la ospeţe, băncile dintâi în sinagogi,
7     să se plece lumea în faţa lor în pieţe
       şi să fie numiţi de oameni „rabbi”.
8     Dar voi nu îngăduiţi să vi se spună „rabbi”,
       căci unul este Învăţătorul vostru,
       iar voi toţi sunteţi fraţi.
9     Nici „tată” să nu spuneţi nimănui pe pământ,
       căci unul este Tatăl vostru, cel din ceruri.
10    Nici „învăţători” nu îngăduiţi să vi se spună,
       căci unul este Învăţătorul vostru, Cristos.
11    Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
12    Cine se va înălţa va fi înjosit, iar cine se va smeri va fi înălţat”

Cuvântul Domnului