| Home | DonBosco.ro |

 

Lectionarul Roman. Timpul Postului Mare

 

VINERI - A V-A SĂPTĂMÂNĂ DIN POSTUL MARE
                                   

      
       LECTURA I         Domnul este cu mine ca un luptător puternic.
      
       Citire din cartea profetului Ieremia      20,10-13
 
10     Eu, Ieremia, am auzit ameninţările poporului:
       „Învinuiţi-l, strigă ei;
       haideţi să-l învinuim pe acest om care vede teroare pretutindeni!”
       Chiar prietenii mei pândesc să vadă dacă mă clatin şi zic:
       „Poate că se va lăsa prins,
       vom pune mâna pe el, şi ne vom răzbuna pe el”.
11    Dar Domnul este cu mine, ca un luptător puternic;
       de aceea prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui.
       Înfrângerea lor îi va acoperi de ruşine;
       o veşnică ruşine care nu se va uita!
12    Şi acum, Doamne, Dumnezeul oştirilor,
       care judeci cu dreptate, care pătrunzi rărunchii şi inimile,
       fă-mă să văd răzbunarea ta împotriva lor!
       Căci ţie ţi-am încredinţat cauza mea.
13    Cântaţi Domnului, lăudaţi-l pe Domnul!
       Căci el eliberează sufletul slujitorului său sărman
       din mâna celor răi.
Cuvântul Domnului
 

       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 17,2-3a.3bc-4.5-6.7 (R.: cf. 7)
      
              R.:          Strig către tine, Doamne,
                       în necazul meu.
      
2      Te iubesc, Doamne, tăria mea.
3a     Doamne, tu eşti stânca şi cetatea mea,
       tu eşti eliberatorul meu. R.
      
3bc    Dumnezeule, tu eşti stânca mea, adăpostul meu,
       scutul meu, tăria care mă salvează, apărarea mea.
4      Îl chem pe Domnul, cel prealăudat
       şi sunt eliberat din mâna duşmanilor mei. R.
      
5      Mă înconjuraseră legăturile morţii
       şi mă îngroziseră râurile pieirii;
6      mă înfăşuraseră lanţurile infernului
       şi mă prinseră laţurile morţii. R.
      
7      Dar, în strâmtorarea mea, l-am chemat pe Domnul
       şi am strigat către Dumnezeul meu;
       din lăcaşul lui el mi-a auzit glasul
       şi strigătul meu a ajuns până la urechea lui. R.
      

 
       VERS LA EVANGHELIE         In 6,64b.69b
                                    Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă;
                                    tu ai cuvintele vieţii veşnice.
      
       EVANGHELIA           Căutau să-l prindă, dar el le-a scăpat din mâini.
      
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Ioan   10,31-42
 
31    În timpul acela,
       iudeii, pentru a doua oară, au luat pietre ca să-l ucidă pe Isus.
32    Dar Isus le-a zis:
       „V-am arătat multe lucruri bune,
       care vin de la Tatăl meu;
       pentru care din ele aruncaţi cu pietre în mine?”
33    Iudeii i-au răspuns:
       „Nu pentru vreo faptă bună aruncăm noi cu pietre în tine,
       ci pentru blasfemie
       şi pentru că tu, fiind un simplu om, te pretinzi Dumnezeu”.
34    Isus le-a răspuns:
       „Nu este scris în Legea voastră:
       «Eu am zis: sunteţi dumnezei?»
35    Dacă Legea îi numeşte dumnezei
       pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu
       - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată -,
36    aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume
       voi îi ziceţi: „Spui blasfemii”
       pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu?”.
37    Dacă nu săvârşesc faptele Tatălui meu să nu mă credeţi.
38    Dar dacă le săvârşesc,
       chiar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi în aceste fapte,
       ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să înţelegeţi
       că Tatăl este în mine şi eu sunt în Tatăl”.
39    La auzul acestor cuvinte, căutau iarăşi să-l prindă;
       dar le-a scăpat din mâini.
40    Isus s-a dus iarăşi dincolo de Iordan
       în locul unde botezase Ioan la început şi a rămas acolo.
41    Mulţi veneau la el şi ziceau:
       „Ioan n-a făcut nici o minune;
       dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta, era adevărat”.
42    Şi mulţi au crezut în el.
Cuvântul Domnului