|
Lectionarul Roman. Timpul Pascal
DUMINICA PAŞTELUI - ÎNVIEREA DOMNULUI
- LITURGHIA DIN TIMPUL ZILEI -
LECTURA I Am mâncat şi am băut cu el după ce a înviat din morţi.
Citire din Faptele Apostolilor 10,34a.37-43
34a În zilele acelea,
Petru, a luat cuvântul şi a zis:
37 „Voi ştiţi ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea,
după botezul predicat de Ioan:
38 cum l-a consacrat Dumnezeu prin Duhul Sfânt
şi l-a întărit cu puterea sa pe Isus din Nazaret,
care pe unde a trecut a făcut bine şi i-a vindecat pe toţi cei stăpâniţi de
Diavol, căci Dumnezeu era cu el.
39 Noi suntem martori la tot ceea ce a făcut el în ţara iudeilor şi în Ierusalim;
ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii.
40 Dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi,
şi i-a îngăduit să se arate,
41 nu la tot poporul,
ci martorilor orânduiţi de Dumnezeu,
nouă care am mâncat şi am băut cu el, după ce a înviat din morţi.
42 El ne-a poruncit să predicăm poporului
şi să dăm mărturie că el este acela care a fost pus de Dumnezeu,
ca judecător al celor vii şi al celor morţi.
43 Despre el toţi profeţii dau mărturie:
că oricine crede în el primeşte, în numele lui, iertarea păcatelor”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 117,1-2.16ab-17.22-23
R.: Aleluia, Aleluia, Aleluia.
1 Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun,
veşnică este îndurarea lui!
2 Să spună Israel că este bun,
veşnică este îndurarea lui! R.
16ab Dreapta Domnului şi-a arătat puterea,
dreapta Domnului m-a înălţat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
şi voi vesti faptele Domnului. R.
22 Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri. R.
LECTURA A II-A Căutaţi cele de sus unde este Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 3,1-4
1 Fraţilor,
dacă, aşadar, aţi înviat împreună cu Cristos,
râvniţi la lucrurile de sus,
unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu.
2 Năzuiţi spre cele de sus, nu la cele de pe pământ.
3 Căci voi aţi murit
şi viaţa voastră este ascunsă de acum cu Cristos în Dumnezeu;
4 când Cristos, care este viaţa voastră, se va arăta,
atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el plini de slavă.
Cuvântul Domnului
sau la alegere:
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul
către Corinteni 5,6b-8
6b Fraţilor,
nu ştiţi voi oare că puţină plămădeală dospeşte tot aluatul?
7 Curăţiţi-vă de plămădeala cea veche, ca să fiţi un aluat nou,
pentru că voi trebuie să fiţi ca pâinile nedospite.
Iată, Cristos, mielul nostru de paşti a fost jertfit.
8 Să prăznuim deci sărbătoarea nu cu plămădeala cea veche,
cu plămădeala răutăţii şi a perversităţii,
dar cu pâinile nedospite ale curăţiei şi ale adevărului.
Cuvântul Domnului
SECVENŢA: (În această zi este obligatorie; în zilele din octavă, la alegere.)
Creştinilor, aduceţi Victimei Pascale
jertfă de laudă.
Mielul a răscumpărat turma;
Cristos cel nevinovat i-a împăcat pe oamenii păcătoşi
cu Tatăl ceresc.
Moartea şi viaţa s-au înfruntat în mod minunat:
Stăpânul vieţii a murit,
dar acum e viu şi domneşte.
„Spune-ne, Marie Magdalena,
ce-ai văzut pe cale?”
„Am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte,
am văzut mărirea celui înviat.
I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui,
giulgiul şi veşmintele.
Cristos, speranţa mea, a înviat!
El va merge înaintea voastră în Galileea”.
Noi o ştim: Cristos Domnul
a înviat cu adevărat din morţi.
Tu, rege biruitor al morţii,
îndură-te de noi toţi. Aleluia
ALELUIA 1 Cor 5,7b-8a
(Aleluia) Cristos, Mielul nostru de Paşti, a fost jertfit.
Aşadar, să ne bucurăm în Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA El trebuia să învie din morţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Ioan 20,1-9
1 În prima zi a săptămânii,
Maria Magdalena a mers dis-de-dimineaţă la mormânt,
pe când era încă întuneric.
Ea a văzut că piatra fusese înlăturată de pe mormânt.
2 Atunci a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Isus
şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”.
3 Petru şi celălalt ucenic au plecat şi s-au dus la mormânt.
4 Alergau amândoi, dar celălalt ucenic, alergând mai repede decât Petru,
a ajuns cel dintâi la mormânt.
5 Aplecându-se, a văzut fâşiile de pânză pe jos, dar nu a intrat.
6 A ajuns şi Simon Petru care venea după el.
7 A intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos,
ca şi ştergarul care îi acoperise capul;
acesta din urmă nu era împreună cu fâşiile de pânză,
ci era înfăşurat şi pus undeva deoparte.
8 Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt.
El a văzut şi a crezut.
9 Căci ei încă nu ştiau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi.
Cuvântul Domnului
În locul acestei Evanghelii, poate fi citită Evanghelia din Noaptea Sfântă.
|
|
|