| Home | DonBosco.ro |

 

Lectionarul Roman. Timpul Pascal

 

DUMINICA A VI-A A TIMPULUI PASCAL

- ANUL A -

 
      
       LECTURA I            Îşi puneau mâinile peste ei
                                      şi ei îl primeau pe Duhul Sfânt.
      
       Citire din Faptele Apostolilor            8,5-8.14-17
 
5      În zilele acelea,
       Filip, unul din cei şapte diaconi,
       a ajuns într-o localitate a Samariei
       şi acolo a început să-l predice pe Cristos.
6      Iar mulţimile într-un cuget
       luau aminte la cele spuse de către Filip,
       auzind şi văzând semnele pe care le săvârşea.
7      Căci din mulţi care aveau duhuri necurate,
       duhurile ieşeau scoţând strigăte puternice
       şi mulţi paralitici şi ologi s-au vindecat,
8      aşa încât o mare bucurie i-a cuprins pe toţi în acest oraş.
14    Apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria
       a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,
15    care, coborându-se, s-au rugat pentru ei ca să primească pe Duhul
       Sfânt.
16    Căci Duhul Sfânt nu se coborâse încă peste nici unul dintre ei,
       ci fuseseră numai botezaţi în numele Domnului Isus.
17    Atunci îşi puneau mâinile asupra lor
       şi ei îl primeau pe Duhul Sfânt.
Cuvântul Domnului
 

       PSALMUL RESPONSORIAL Ps 65,1-3a.4-5.6-7a.16 şi 20 (R.: 1)
      
              R.:           Înălţaţi lui Dumnezeu
                       cântări de bucurie.
                     sau
                            Aleluia.
      
1      Înălţaţi lui Dumnezeu cântări de bucurie,
       voi, toţi locuitorii pământului!
2      Cântaţi slavă numelui său, măriţi slava lui prin laudele voastre.
3a     Spuneţi lui Dumnezeu: „Cât de măreţe sunt lucrările tale. R.
      
4      Tot pământul se închină în faţa ta
       şi cântă în cinstea ta, cântă numele tău”.
5      Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu.
       Minunate sunt lucrările tale în faţa neamului omenesc. R.
      
6      El a prefăcut marea în pământ uscat
       şi râul a fost trecut cu piciorul;
       de aceea ne bucurăm de-a pururi.
7a    Căci el stăpâneşte pe vecie prin puterea lui. R.
      
16    Toţi cei care vă temeţi de Dumnezeu, veniţi şi ascultaţi
       şi vă voi istorisi ce a făcut el pentru sufletul meu.
20      Binecuvântat să fie Dumnezeu care nu a respins rugăciunea mea
       şi nu a îndepărtat de la mine bunătatea lui. R.
      

 
       LECTURA A II-A      Prin trup a fost supus morţii,
                                          dar prin suflet a fost readus la viaţă.
      
       Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru       3,15-18
 
15    Preaiubiţilor,
       căutaţi ca inimile voastre să fie pătrunse
       de sfinţenia Domnului Cristos
       şi fiţi gata oricând să daţi răspuns potrivit
       celor care vă întreabă despre nădejdea voastră.
16    Faceţi aceasta cu blândeţe şi cu respect,
       având grijă să fiţi cu conştiinţa curată,
       ca prin aceasta să rămână de ruşine
       cei care vorbesc de rău purtarea voastră cea dreaptă întru Cristos.
17    Căci, dacă aşa e voia lui Dumnezeu,
       e mai bine să suferiţi pentru că aţi făcut binele,
       decât să suferiţi pentru că aţi făcut răul.
18    Astfel şi Cristos a suferit moartea pentru păcatele oamenilor
       o dată pentru totdeauna;
       el, cel drept, a murit pentru cei vinovaţi,
       ca să ne conducă pe noi la Dumnezeu.
       Prin trup a fost supus morţii,
       dar prin suflet a fost readus la viaţă.
Cuvântul Domnului
 

       ALELUIA       In 14,23
                            (Aleluia) Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, spune Domnul;
                            şi Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el. (Aleluia)
      
       EVANGHELIA      Voi ruga pe Tatăl şi vă va trimite un alt Mângâietor.
      
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Ioan       14,15-21
 
       În timpul acela,
       Isus a spus ucenicilor săi:
15    „Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele,
16    iar eu îl voi ruga pe Tatăl,
       şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna.
17    El este Duhul adevărului pe care lumea nu poate să-l primească,
       pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte;
       însă voi îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi pentru că este în voi.
18    Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
19    Peste puţin timp, lumea nu mă va mai vedea;
       însă voi mă veţi vedea,
       pentru că eu sunt viu şi voi de asemenea veţi fi vii.
20    În ziua aceea veţi recunoaşte că eu sunt în Tatăl meu,
       că voi sunteţi în mine şi eu în voi.
21    Cine primeşte poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte;
       iar cine mă iubeşte pe mine va fi iubit de către Tatăl meu,
       şi-l voi iubi şi eu, şi mă voi arăta lui.

Cuvântul Domnului