|
Timpul de peste an. Saptamanile I-XVII. An 1. Lectionarul Roman
JOI - PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN
- ANUL 1 -
LECTURA I Încurajaţi-vă unii pe alţii,
cât timp se mai poate spune: „astăzi”.
Citire din Scrisoarea către Evrei 3,7-14
7 Fraţilor,
Duhul Sfânt spune într-un psalm:
„Astăzi, dacă veţi auzi glasul Domnului,
8 să nu vă împietriţi inimile, ca în timpul răzvrătirii din pustiu,
9 în ziua în care părinţii voştri mi-au arătat neîncredere
şi m-au pus la încercare.
10 Atunci, timp de patruzeci de ani, au văzut faptele mele.
11 De aceea m-am mâniat pe această generaţie şi am zis:
«Inima lor se abate mereu de la drumul cel drept,
n-au recunoscut căile mele.
De aceea m-am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea»”.
12 Luaţi seama, fraţilor, ca nici unul dintre voi
să nu aibă o inimă înrăită prin necredinţă,
gata să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu.
Dimpotrivă, cât timp se mai poate spune: „Astăzi”,
13 încurajaţi-vă zi de zi unii pe alţii, pentru ca nimeni dintre voi
să nu-şi împietrească inima, lăsându-se amăgit de păcat.
14 Căci noi avem parte cu Cristos,
numai dacă vom respecta până la sfârşit îndatoririle
pe care le-am luat de la început.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 94,6-7.8-9.10-11 (R.: cf. 8)
R.: Când auziţi glasul Domnului
deschideţi inimile voastre!
6 Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui,
să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7 căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul păstorit de dânsul,
turma pe care mâna lui o povăţuieşte. R.
8 O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
„Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa în pustiu,
9 acolo m-au pus la încercare părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele. R.
10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta şi de aceea am zis:
„Este un popor cu inima rătăcită, nu cunosc căile mele”.
11 De aceea am jurat în mânia mea:
„Nu vor intra în odihna mea!”. R.
ALELUIA Mt 4,23
(Aleluia) Isus predica evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu
şi-i vindeca pe cei bolnavi şi suferinzi. (Aleluia)
EVANGHELIA S-a îndepărtat lepra de la el şi s-a vindecat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 1,40-45
40 În timpul acela,
un lepros a venit la Isus, a îngenuncheat în faţa lui şi l-a rugat:
„Dacă vrei, poţi să mă cureţi”.
41 Făcându-i-se milă de el, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis:
„Vreau, curăţă-te!”.
42 Imediat s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a vindecat.
43 Isus i-a poruncit să plece
44 şi l-a făcut atent: „Să nu spui o vorbă nimănui, ci du-te,
arată-te preotului şi adu ca mărturie a vindecării tale
jertfa de curăţire pe care a prescris-o Moise”.
45 Omul însă a plecat şi a povestit cele întâmplate peste tot,
aşa încât Isus nu mai putea să se arate în public în nici o cetate;
era obligat să rămână în locuri pustii,
dar şi aici oamenii veneau la el de pretutindeni.
Cuvântul Domnului
|
|
|