|
Timpul de peste an. Saptamanile I-XVII. An 1. Lectionarul Roman
LUNI - A X-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN
LECTURA I Dumnezeu ne dă curaj,
ca şi noi să putem încuraja pe alţii.
Începutul Scrisorii a doua a sfântului apostol Paul
către Corinteni 1,1-7
1 Eu Paul,
apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu,
împreună cu Timotei, fratele nostru,
mă adresez vouă
care alcătuiţi Biserica lui Dumnezeu din Corint,
precum şi tuturor sfinţilor din întreaga Grecie.
2 Harul şi pacea lui Dumnezeu, Tată nostru,
şi a Domnului Isus Cristos să fie cu voi.
3 Preamărit să fie Dumnezeu,
Tatăl Domnului nostru Isus Cristos,
Tată plin de îndurare,
Dumnezeu de la care vine toată mângâierea.
4 El ne dă curaj în orice strâmtorare,
astfel noi îi putem încuraja pe toţi cei care se află în strâmtorare,
datorită încurajării pe care noi înşine
o primim de la Dumnezeu.
5 Aşa cum noi avem parte din plin
de suferinţele lui Cristos,
la fel prin Cristos avem parte din plin de mângâiere.
6 Atunci când noi suntem în suferinţă,
aceasta este spre încurajarea şi mântuirea voastră;
iar când noi suntem mângâiaţi,
este tot spre încurajarea voastră.
Aceasta vă ajută să suportaţi cu statornicie aceleaşi suferinţe ca şi
noi.
7 Cu privire la voi, speranţa noastră este de neclintit;
noi suntem siguri,
că aşa cum aveţi parte împreună cu noi de suferinţă,
tot aşa veţi avea parte împreună cu noi şi de mângâiere.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 9a)
R.: Gustaţi şi vedeţi
cât de bun este Domnul.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi şi să se bucure. R.
4 Slăviţi pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.
6 Priviţi la Domnul şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze.
7 Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a mântuit de toate necazurile sale. R.
8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el,
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
ferice de omul care se încrede în Domnul. R.
ALELUIA Mt 5,12a
(Aleluia) Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă,
căci mare va fi în ceruri răsplata voastră. (Aleluia)
EVANGHELIA Fericiţi sunt cei săraci cu duhul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 5,1-12a
1 În timpul acela,
Isus, văzând mulţimile s-a urcat pe munte
şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui.
2 Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe:
3 „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor.
4 Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.
5 Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi.
6 Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura.
7 Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă.
8 Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu.
9 Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu.
10 Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate,
căci a lor este împărăţia cerurilor.
11 Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni
şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea.
12a Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă
căci mare va fi în ceruri răsplata voastră”.
Cuvântul Domnului
|
|
|