|
Timpul de peste an. Saptamanile I-XVII. An 1. Lectionarul Roman
MIERCURI - A X-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN
LECTURA I Dumnezeu ne-a făcut slujitorii noului Legământ.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul
către Corinteni 3,4-11
4 Fraţilor,
noi avem această mare încredere în Dumnezeu, datorită lui
Cristos,
5 şi nu datorită capacităţii noastre personale,
căreia i-am putea atribui acest merit.
Puterea noastră vine de la Dumnezeu;
6 el ne-a făcut capabili să fim slujitorii noului legământ,
care nu este cel scris cu litere,
ci este cel al Duhului lui Dumnezeu.
Căci litera ucide, Duhul însă dă viaţă.
7 Dacă slujirea Legii gravate în piatră, slujirea morţii,
avea deja o asemenea măreţie,
încât fiii lui Israel nu puteau privi faţa lui Moise
din cauza strălucirii chipului său,
strălucire care este totuşi trecătoare,
8 atunci cu cât mai mare nu va fi strălucirea
pe care o va avea slujirea Duhului?
9 Dacă slujirea aceea ce ducea spre condamnare era strălucitoare,
cu atât mai strălucitoare va fi slujirea îndreptăţirii.
10 Ceea ce era înainte strălucitor,
acum rămâne palid în faţa unei străluciri cu mult mai mari.
11 Dacă ceea ce era trecător a avut o glorie strălucitoare,
atunci ceea ce rămâne va avea o glorie cu mult mai mare.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 98,5.6.7.8.9 (R.: cf. 9c)
R.: Sfânt eşti, Doamne,
Dumnezeul nostru.
5 Preamăriţi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru,
aruncaţi-vă la picioarele tronului său,
căci el este sfânt! R.
6 Moise, preotul Aron
şi Samuel care invocau numele Domnului,
îl chemau pe Domnul şi el îi asculta. R.
7 El le-a vorbit din coloana de nor,
iar ei au păzit cuvintele lui
şi Legea primită de la el. R.
8 Doamne Dumnezeul nostru, tu i-ai ascultat:
ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător,
dar i-ai dojenit pentru greşeli. R.
9 Preamăriţi-l pe Domnul, Dumnezeul nostru,
şi închinaţi-vă spre muntele lui cel sfânt!
căci sfânt este Domnul Dumnezeul nostru! R.
ALELUIA Ps 24,4a.5a
(Aleluia) Arată-mi, Doamne, căile tale
şi învaţă-mă adevărul tău. (Aleluia)
EVANGHELIA N-am venit să desfiinţez Legea, ci s-o desăvârşesc.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 5,17-19
În timpul acela,
Isus a spus ucenicilor săi:
17 „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii.
Nu am venit să desfiinţez, ci să desăvârşesc.
18 Căci vă spun adevărul,
înainte de a dispărea cerul şi pământul,
nici o literă şi nici o virgulă nu va dispărea din Lege,
până ce nu se vor împlini toate.
19 Deci cel care va călca una din cele mai mici dintre aceste porunci
şi-i va învăţa pe oameni să facă la fel,
va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor;
dar cel care le va împlini şi-i va învăţa şi pe alţii să le împlinească,
va fi numit mare în împărăţia cerurilor.
Cuvântul Domnului
|
|
|