|
Timpul de peste an. Saptamanile I-XVII. An 1. Lectionarul Roman
LUNI - A XV-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN
LECTURA I Faraonul a spus:
Să luăm măsuri împotriva israeliţilor, ca să nu se
înmulţească.
Citire din cartea Exodului 1,8-14.22
8 În zilele acelea,
în Egipt a venit la putere un nou rege, care nu-l cunoscuse pe
Iosif.
9 El a spus poporului său: „Iată că fiii lui Israel
sunt acum un popor mai numeros şi mai puternic decât noi.
10 Să luăm măsuri împotriva lor, ca să nu se mai înmulţească,
pentru că altfel, în caz de război, se vor alia cu duşmanii noştri,
vor lupta împotriva noastră şi apoi vor pleca din ţară”.
11 Atunci au fost puşi peste fiii lui Israel supraveghetori de corvoadă,
care să-i asuprească silindu-i la munci grele.
Astfel au trebuit să construiască pentru faraon
cetăţile Pitom şi Ramses, împreună cu depozitele lor de provizii.
12 Dar cu cât erau mai asupriţi, cu atât se înmulţeau mai mult
şi numărul lor creştea peste măsură,
astfel încât atrăgeau asupra lor ura tot mai mare a egiptenilor.
13 De aceea egiptenii i-au supus la o sclavie aspră
14 şi le-au făcut viaţa de nesuportat din cauza muncilor grele;
pregătirea lutului şi a cărămizilor şi tot felul de munci ale câmpului.
Astfel israeliţii au fost siliţi la o muncă aspră de sclavi.
22 În cele din urmă faraon a dat întregului său popor această poruncă:
„Aruncaţi în Nil pe toţi băieţii care se vor naşte la evrei!
Nu lăsaţi în viaţă decât fetele!”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 123,1-3.4-6.7-8 (R.: 8a)
R.: Ajutorul nostru
vine de la Domnul.
1 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră,
- să spună Israel acum -
2 De n-ar fi fost Domnul de partea noastră,
când s-au năpustit acei oameni peste noi,
3 în focul mâniei lor, ne-ar fi înghiţit de vii. R.
4 Ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râurile peste noi,
5 ar fi trecut peste noi valuri năprasnice.
6 Binecuvântat să fie Domnul,
care nu ne-a lăsat pradă dinţilor lor. R.
7 Sufletul nostru a scăpat,
ca o pasăre din laţul vânătorului:
laţul s-a rupt şi noi am scăpat.
8 Ajutorul nostru este numele Domnului,
care a făcut cerul şi pământul. R.
ALELUIA Mt 5,10
(Aleluia) Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate,
căci a lor este împărăţia cerurilor. (Aleluia)
EVANGHELIA Nu am venit să aduc pacea, ci sabia.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Matei 10,34 – 11,1
În timpul acela,
Isus a spus apostolilor săi:
34 „Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ:
nu am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Da, am venit să despart pe fiu de tatăl său,
pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa;
36 duşmanii omului vor fi cei din casa lui.
37 Cine îşi iubeşte tatăl ori mama mai mult decât pe mine
nu este vrednic de mine;
cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine
nu este vrednic de mine.
38 Cine nu-şi ia crucea şi nu vine după mine
nu este vrednic de mine.
39 Cine vrea să-şi păstreze viaţa pentru sine,
acela o va pierde,
şi cine îşi va pierde viaţa pentru mine,
acela o va păstra.
40 Cine vă primeşte pe voi
pe mine mă primeşte.
Şi cine mă primeşte pe mine
îl primeşte pe acela care m-a trimis pe mine.
41 Cine primeşte un profet, pentru că este profet,
va fi răsplătit ca un profet,
şi cine primeşte pe un om drept, pentru că este drept,
va fi răsplătit ca un om drept.
42 Şi cel care va da de băut chiar şi numai un pahar cu apă proaspătă
unuia dintre cei mai mici, pentru că este un ucenic,
vă spun adevărul: „Nu-şi va pierde răsplata”.
11,1 Când Isus a terminat de dat aceste învăţături celor doisprezece
ucenici,
a plecat de acolo ca să înveţe şi să predice prin cetăţile lor.
Cuvântul Domnului
|
|
|