| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile I-XVII. An 1. Lectionarul Roman

 

MIERCURI - A VI-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL 1 -

 

       LECTURA I                Noe a privit şi a văzut că pământul era uscat.
      
       Citire din cartea Genezei      8,6-13.20-22
 
6      În luna a zecea, în cea dintâi zi a lunii,
       s-au arătat vârfurile munţilor.
       După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o
       construise
7        şi a dat drumul unui corb.
       Acesta a zburat, ducându-se şi întorcându-se,
       până când au secat apele de pe pământ.
8        Apoi a dat drumul unui porumbel,
       ca să se încredinţeze dacă au scăzut apele de pe faţa pământului.
9        Porumbelul n-a găsit nici un loc unde să-şi pună piciorul
       şi s-a întors la Noe în corabie,
       căci apele acopereau toată faţa pământului.
       Noe şi-a întins mâna şi a luat din nou porumbelul la el în corabie.
10     A mai aşteptat şapte zile şi iar a dat drumul porumbelului din
       corabie.
11     Spre seară porumbelul s-a întors,
       având în cioc o ramură de măslin ruptă de curând.
       Noe a înţeles atunci că apele au scăzut de pe faţa pământului.
12     A mai aşteptat şapte zile şi a dat drumul porumbelului,
       care nu s-a mai întors.
13     În anul şase sute unu al vieţii lui Noe,
       în luna întâi, în prima zi a lunii, pământul era din nou uscat.
       Noe a dat la o parte acoperişul corabiei şi s-a uitat:
       faţa pământului se uscase.
20     Noe a ridicat un altar Domnului;
       a luat dintre toate animalele curate şi dintre toate păsările curate
       şi le-a adus arderi de tot pe altar.
21     Domnul a inspirat mireasma de împăcare şi a zis în inima lui:
       „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului.
       Gândurile inimii sale sunt rele din tinereţea lui;
       dar niciodată nu voi mai nimici toate vieţuitoarele, aşa cum am făcut-o.
22     Cât va dăinui pământul,
       semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea
       nu vor înceta niciodată”.

Cuvântul Domnului

 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 115,12-13.14-15.18-19
      
              R.:         Să-ţi fie plăcută, Doamne,
                       jertfa noastră de laudă.
                     sau
                           Aleluia.
      
12     Ce-i voi da în schimb Domnului,
       pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
13     Voi lua potirul mântuirii
       şi voi invoca numele Domnului. R.
      
14    Voi împlini cele făgăduite Domnului,
       de faţă cu tot poporul său.
15     Lucru de preţ este în faţa Domnului
       moartea slujitorilor săi. R.
      
18     Voi împlini cele făgăduite Domnului,
       de faţă cu tot poporul său,
19     în curţile casei Domnului
       în mijlocul tău, Ierusalime! R.
      

       ALELUIA       cf. Ef 1,17-18
              (Aleluia)        Tatăl Domnului nostru Isus Cristos
                                    să pătrundă inimile noastre cu lumina sa,
                                    ca să putem înţelege speranţa
                                    pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)
      
       EVANGHELIA           Orbul a fost vindecat şi distingea totul cu claritate.
      
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Marcu              8,22-26
 
22    În timpul acela,
       Isus şi ucenicii săi au venit la Betsaida.
       Acolo i-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă.
23     Isus l-a luat pe orb de mână, l-a condus afară din sat,
       i-a uns ochii cu salivă, a pus mâinile peste el şi l-a întrebat:
       „Vezi ceva?”.
24     Deschizându-şi ochii, omul a spus:
       „Îi văd pe oameni, ca pe nişte copaci care merg”.
25     Apoi Isus a pus din nou mâinile pe ochii lui
       şi acesta a început să vadă normal;
       era vindecat şi distingea totul cu claritate.
26     Isus l-a trimis acasă, spunându-i:
       „Du-te, dar să nu intri în sat”.

Cuvântul Domnului