| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile I-XVII. Duminici. Lectionarul Roman

 

DUMINICĂ - A II-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL A -

      


       LECTURA I                Voi face din tine lumina popoarelor,
                                            ca să le duci mântuirea mea.
      
       Citire din cartea profetului Isaia          49,3.5-6

3      Domnul mi-a spus:
       „Tu eşti servitorul meu, Israel, în tine mă voi preamări”.
5        Şi acum vorbeşte Domnul,
       el care m-a plămădit din sânul maicii mele, ca să-i slujesc lui
       şi ca să-l întorc pe Iacob către el şi să strâng la un loc pe Israel.
       Căci aşa am fost eu preţuit în ochii Domnului
       şi Dumnezeul meu a fost puterea mea.
6        El îmi spunea:
       „E mic lucru să fii servitorul meu, ca să ridici seminţiile lui Iacob
       şi să-i întorci pe cei care au mai rămas dintre fiii lui Israel?
       Voi face din tine lumina popoarelor,
       ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului”.
Cuvântul Domnului
   
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 39,2 şi 4ab.7-8a.8b-9.10 (R.: 8a.9a)
      
              R.:         Iată, vin, Doamne,
                       să împlinesc voinţa ta!
      
2        Mi-am pus toată nădejdea în Domnul;
       el s-a aplecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul.
4ab    Mi-a pus pe buze un cântec nou,
       un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. R.
      
7        Tu nu doreşti nici jertfă, nici ofrande;
       tu mi-ai deschis urechile;
       nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.
8a     Atunci am zis: „Iată, vin!”. R.
      
8b     În sulul cărţii este scris despre mine
9        că trebuie să împlinesc voinţa ta, Dumnezeule.
       Aceasta mă bucură,
       Legea ta este în adâncul inimii mele. R.
      
10     Vestesc îndurarea ta, în adunarea cea mare;
       nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne! R.
      

 
       LECTURA A II-A              Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru
                                                  şi de la Domnul Isus Cristos.
      
       Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul
       către Corinteni      1,1-3

1      Eu, Paul,
       chemat după voinţa lui Dumnezeu
       să fiu apostol al lui Cristos Isus,
       împreună cu fratele Sostene, mă adresez vouă care sunteţi
2        Biserica lui Dumnezeu din Corint,
       vouă care aţi fost sfinţiţi în Cristos Isus, vouă credincioşilor
       care sunteţi prin chemarea lui Dumnezeu poporul sfânt,
       împreună cu toţi aceia care, şi în alte locuri,
       invocă numele Domnului nostru Isus Cristos,
       Domnul lor şi al nostru.
3        Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
       şi de la Domnul Isus Cristos.
Cuvântul Domnului
 
       ALELUIA     In 1,14.12b
              (Aleluia)        Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi.
                                    Celor care l-au primit le-a dat putere să devină fii ai lui
                                    Dumnezeu. (Aleluia)


       EVANGHELIA           Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.
      
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Ioan   1,29-34
 
29    În timpul acela,
       văzându-l pe Isus venind către el, Ioan a zis:
       „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.
30     Despre el am zis:
       după mine vine un bărbat, care a ajuns înaintea mea,
       pentru că el era mai înainte de mine.
31     Eu nu-l cunoşteam,
       dar eu de aceea am venit să botez cu apă,
       pentru ca el să fie făcut cunoscut poporului lui Israel”.
32     Ioan a făcut următoarea mărturisire:
       „Am văzut Duhul coborându-se din cer, ca un porumbel,
       şi rămânând peste el.
33     Eu nu-l cunoşteam,
       dar cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a zis:
       «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste
       el,
       acela este cel care botează cu Duhul Sfânt.
34     Eu am văzut şi dau mărturie că el este Fiul lui Dumnezeu”.
      
Cuvântul Domnului