| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile I-XVII. Duminici. Lectionarul Roman

 

DUMINICĂ - A VIII-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL A -


 
       LECTURA I                Eu nu te voi uita.
      
       Citire din cartea profetului Isaia          49,14-15

14    Poporul Sionului zicea:
       „Domnul m-a părăsit, Domnul m-a uitat!”.
15     Poate oare o femeie să uite de copilul pe care-l alăptează
       şi să nu-şi iubească rodul trupului ei?
       Însă chiar dacă ea ar uita,
       eu totuşi nu te voi uita!
Cuvântul Domnului

 

            PSALMUL RESPONSORIAL           Ps 61,2-3.6-7.8-9ab (R.: 2a)

              R.:         Numai Dumnezeu
                       este speranţa noastră.
      
2        Numai în Dumnezeu îşi află sufletul meu odihna,
       de la el îmi vine ajutorul.
3        Numai el este stânca şi mântuirea mea,
       turnul meu de scăpare; de aceea nu mă clatin. R.
      
6        Numai în Dumnezeu îşi află sufletul meu odihna,
       el singur este speranţa mea.
7        Numai el este stânca şi mântuirea mea,
       turnul meu de scăpare; de aceea nu mă clatin. R.
      
8        Dumnezeu este mântuirea şi gloria mea,
       locul meu de adăpost.
9ab    Popor al Domnului, ai încredere în el în orice timp,
       revarsă-ţi inima în faţa lui.
      

 
       LECTURA A II-A              Dumnezeu va da pe faţă gândurile inimilor.
      
       Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul
       către Corinteni      4,1-5

1      Fraţilor,
       să nu vedeţi în noi decât pe slujitorii lui Cristos
       şi pe administratorii tainelor lui Dumnezeu.
2        Iar de la administratori
       se cere în primul rând să fie oameni de încredere.
3        Cât mă priveşte,
       prea puţin îmi pasă dacă mă judecaţi voi sau dacă mă judecă
       oamenii;
       de altfel nici eu nu mă judec pe mine însumi.
4        Conştiinţa nu-mi reproşează nimic,
       dar nu pentru asta sunt îndreptăţit;
       cel care mă judecă este Domnul.
5        De aceea nu vă grăbiţi să judecaţi, dar aşteptaţi venirea Domnului.
       El va pune în lumină ceea ce stă ascuns în întuneric
       şi va da pe faţă gândurile inimilor.
       Atunci fiecare va primi de la Dumnezeu lauda ce i se cuvine.
Cuvântul Domnului

        ALELUIA          Evr 4,12

              (Aleluia)        Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere:
                                    el judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Aleluia)
      
       EVANGHELIA           Nu vă faceţi atâta grijă pentru ziua de mâine.
      
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Matei 6,24-34

       În timpul acela,
       Isus a spus ucenicilor săi:
24     „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni:
       sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt,
       sau se va ataşa de unul şi-l va dispreţui pe celălalt.
       Nu puteţi sluji în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi mamonei.
25     De aceea vă spun:
       nu fiţi atât de îngrijoraţi pentru viaţa voastră
       că nu veţi avea ce mânca sau ce bea,
       nici pentru trupul vostru că nu veţi avea cu ce vă îmbrăca;
       oare nu valorează viaţa mai mult decât hrana
       şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26     Priviţi la păsările cerului:
       ele nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare;
       Tatăl vostru ceresc le hrăneşte.
       Nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27     Care dintre voi, cu toată îngrijorarea lui,
       îşi poate prelungi viaţa măcar cu un ceas?
28     Iar pentru îmbrăcăminte, de ce vă faceţi atâtea griji?
       Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu muncesc şi nu ţes;
29     totuşi vă spun că nici Solomon, în toată strălucirea lui,
       nu era îmbrăcat ca unul dintre ei.
30     Dacă Dumnezeu îmbracă atât de frumos iarba câmpului,
       care astăzi este, iar mâine va fi aruncată în foc,
       nu va face oare cu mult mai mult pentru voi?
       Oameni cu puţină credinţă!
31     Nu vă faceţi atâta grijă spunând:
       «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»
32     Toate acestea le caută păgânii;
       Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de ele.
33     Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui,
       iar celelalte vi se vor da pe deasupra.
34     Nu vă faceţi atâta grijă pentru ziua de mâine;
       ziua de mâine îşi va purta singură de grijă.
       Fiecărei zile îi ajunge necazul ei”.
Cuvântul Domnului