| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile XVIII-XXXIV. An 1. Lectionarul Roman

 

LUNI - A XXV-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL 1 -

 


       LECTURA I         Cine face parte din poporul lui Dumnezeu
                                    să se întoarcă la Ierusalim
                                    şi să construiască templul Domnului.
 
       Începutul cărţii lui Esdra       1,1-6

1      În primul an al domniei lui Cirus, regele Persiei,
       ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia,
       Domnul l-a inspirat pe Cirus, regele Persiei,
       şi acesta a pus să se vestească în toată împărăţia sa
       prin viu grai şi în scris această poruncă:
2        „Aşa vorbeşte Cirus, regele Persiei:
       Domnul Dumnezeul cerului mi-a dat toate împărăţiile pământului
       şi mi-a poruncit să-i construiesc un templu la Ierusalim, în Iudeea.
3        Cine dintre voi face parte din poporul său, Dumnezeu să fie cu el;
       să se întoarcă la Ierusalim, în Iudeea
       şi să construiască acolo templul Domnului, Dumnezeul lui Israel.
       Căci el este Dumnezeul care locuieşte în Ierusalim.
4        Oriunde locuiesc supravieţuitori din poporul Domnului,
       populaţia din acel loc să-i ajute cu argint, cu aur,
       cu daruri în natură şi vite şi alte daruri
       făcute de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu din Ierusalim”.
5        Atunci capii de familie din triburile lui Iuda şi Beniamin,
       preoţii şi leviţii, într-un cuvânt,
       toţi cei cărora Dumnezeu le-a inspirat hotărârea de a se întoarce,
       au plecat să construiască templul Domnului în Ierusalim.
6        Toţi vecinii lor le-au venit în ajutor cu dărnicie,
       aducându-le obiecte de argint şi de aur,
       daruri în natură şi vite şi alte lucruri preţioase,
       fără a pune la număr
       ceea ce a oferit fiecare de bunăvoie pentru templu.
 
Cuvântul Domnului

 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 125,1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: cf. 3a)
 
       R.:          Să ne bucurăm în Domnul,
                 căci a făcut pentru noi lucruri minunate!
 
1        Când Domnul i-a întors pe locuitorii Sionului din robie,
       ni se părea că visăm.
2ab    Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie
       şi buzele de cântări de veselie. R...
 
2cd    Atunci se spunea între neamuri:
       „Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”.
3        Într-adevăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi;
       inima ne este plină de bucurie. R...
 
4        Întoarce, Doamne, robia noastră,
       după cum întorci apele în ţinutul de miazăzi.
5        Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie. R...
 
6        Cel care merge plângând, când aruncă sămânţa,
       se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii. R...
 

       ALELUIA     Mt 5,16
              (Aleluia)        Astfel să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor,
                                    ca văzând ei faptele voastre bune,
                                    să-l preamărească pe Tatăl vostru. (Aleluia)
 
       EVANGHELIA           Lumina se pune într-un sfeşnic,
                                           pentru ca cei care intră să o vadă.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Luca  8,16-18

       În timpul acela,
       Isus a spus mulţimii:
16     „Nimeni, după ce a aprins o făclie, nu o acoperă cu un vas,
       nici nu o pune sub pat, ci într-un sfeşnic,
       pentru ca cei care intră să vadă lumina.
17     Nimic nu este ascuns care să nu fie dat la iveală
       şi nimic tăinuit care să nu fie făcut cunoscut
       şi care să nu iasă la lumină.
18     Aşadar, luaţi seama la felul cum ascultaţi!
       Căci celui care are i se va mai
       da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce crede că are”.
 
Cuvântul Domnului