|
Timpul de peste an. Saptamanile XVIII-XXXIV. An 1. Lectionarul Roman
SÂMBĂTĂ - A XXVI-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN
LECTURA I Dumnezeu care a trimis asupra voastră prăpădul,
vă va da o bucurie veşnică.
Citire din cartea lui Baruh 4,5-12.27-29
5 Curaj, poporul meu, tu care porţi numele de Israel!
6 Voi aţi fost vânduţi păgânilor nu pentru a fi nimiciţi,
dar aţi fost daţi în mâna duşmanilor voştri
pentru că aţi stârnit mânia lui Dumnezeu.
7 Pentru că l-aţi mâniat pe cel care v-a făcut pe voi, Dumnezeul cel
Veşnic,
aducând jertfe demonilor şi nu lui Dumnezeu;
8 fiindcă l-aţi uitat pe Dumnezeul cel Veşnic care v-a hrănit,
aţi întristat Ierusalimul care v-a crescut.
9 Ierusalimul a văzut urgia lui Dumnezeu
dezlănţuindu-se asupra voastră şi a strigat:
„Ascultaţi, voi cetăţi vecine ale Sionului,
Dumnezeu mi-a trimis o suferinţă mare.
10 Am văzut robia în care Cel Veşnic i-a trimis pe fiii şi pe fiicele mele.
11 Eu îi crescusem cu bucurie şi a trebuit să-i las să plece cu lacrimi şi
cu jale.
12 Nimeni să nu se bucure, văzându-mă văduvă şi părăsită de toată
lumea.
Am fost părăsită din pricina păcatelor fiilor mei
care s-au abătut de la legea Domnului”.
27 Curaj, copiii mei, strigaţi către Dumnezeu,
pentru că cel care a trimis nenorocirea asupra voastră
îşi va aduce aminte de voi!
28 Cugetul vostru v-a făcut să rătăciţi departe de Dumnezeu;
întorcându-vă, străduiţi-vă să-l căutaţi din nou
cu o râvnă de zece ori mai mare.
29 Fiindcă el, care a trimis asupra voastră prăpădul,
vă va da o dată cu mântuirea o bucurie veşnică”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 68,33-35.36-37 (R.: cf. 34a)
R.: Strigătul săracilor
să ajungă la tine, Doamne!
33 Să vadă cei săraci şi să se bucure!
Căutaţi-l pe Dumnezeu şi inimile voastre se vor bucura de viaţă.
34 Căci Domnul îi ascultă pe cei săraci
şi nu-i uită pe cei ce sunt în închisoare.
35 Să-l laude cerurile şi pământul,
mările şi tot ce mişună în ele. R...
36 Căci Dumnezeu va mântui Sionul şi va reclădi cetăţile lui Iuda:
acolo vor locui şi vor stăpâni.
37 Urmaşii slujitorilor săi le vor moşteni
şi cei care iubesc numele lui vor locui în ele. R...
ALELUIA Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte,
stăpânul cerului şi al pământului,
pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)
EVANGHELIA Bucuraţi-vă, pentru că numele voastre sunt scrise în
ceruri.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 10,17-24
17 În timpul acela,
cei şaptezeci şi doi de ucenici s-au întors cu inima plină de
bucurie
şi i-au spus lui Isus:
„Doamne, până şi duhurile rele ni se supun când invocăm numele tău!”.
18 Isus le-a zis:
„L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger.
19 Vouă v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni
şi să opuneţi rezistenţă întregii forţe a duşmanului
şi nimic nu vă va putea dăuna.
20 Cu toate acestea, nu vă bucuraţi că duhurile vi se supun,
ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”.
21 Isus a tresărit de bucurie în Duhul Sfânt
şi a zis:
„Te preamăresc pe tine, Părinte,
stăpânul cerului şi al pământului,
pentru că ai ascuns aceste lucruri celor înţelepţi şi pricepuţi
şi le-ai descoperit celor mici.
Da, Părinte, căci aşa ţi-a plăcut ţie.
22 Toate mi-au fost date de Tatăl meu
şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul decât numai Tatăl,
nici cine este Tatăl
decât numai Fiul şi cel căruia vrea Fiul să-i descopere”.
23 Apoi, întorcându-se către ucenici, le-a zis deoparte:
„Fericiţi ochii care văd cele ce vedeţi voi.
24 Căci vă spun:
mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi,
dar n-au văzut,
şi să audă ceea ce auziţi voi şi n-au auzit”.
Cuvântul Domnului
|
|
|