| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile XVIII-XXXIV. An 1. Lectionarul Roman

 

MIERCURI - A XXXIII-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL 1 -

 

 
       LECTURA I         Creatorul lumii vă va reda duhul şi viaţa.
 
       Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1.20-31

1      În zilele acelea,
       în timpul persecuţiei lui Antioh împotriva poporului israelit,
       au fost arestaţi şapte fraţi împreună cu mama lor.
       Regele Antioh a poruncit să fie loviţi cu biciul şi cu vâna de bou,
       silindu-i astfel să mănânce carne de porc,
       care era oprită de legea lor.
20     Mama era deosebit de distinsă şi demnă de o strălucită amintire,
       pentru că văzându-i murind pe cei şapte fii ai ei într-o singură zi,
       a suportat aceasta cu tărie, punându-şi toată speranţa în Domnul.
21     Ea îndemna pe fiecare în limba părinţilor;
       această mamă eroină le vorbea cu un curaj bărbătesc:
22     „Nu ştiu cum aţi luat fiinţă în sânul meu.
       Nu eu v-am dat duhul şi viaţa,
       iar mădularele fiecăruia dintre voi nu eu le-am alcătuit.
23     Creatorul lumii este acela care l-a plăsmuit pe om la început,
       el hotărăşte începutul oricărui lucru.
       Şi tot el este acela care, în bunătatea lui, vă va reda duhul şi viaţa,
       pentru că nu ţineţi seama de propria voastră viaţă,
       din iubire faţă de legile sale”.
24     Antioh credea că ea îl dispreţuieşte
       şi bănuia că îl insultă prin cuvintele ei.
       El a început să-l îndemne pe cel mai tânăr fiu,
       singurul care mai rămăsese în viaţă.
       Mai mult, îi promitea cu jurământ să-l facă bogat şi fericit,
       dacă va părăsi legile strămoşilor;
       îl va face prietenul său şi-i va încredinţa funcţii înalte în stat.
25     Întrucât tânărul nici nu-l lua în seamă, regele a chemat-o pe mamă
       şi a îndemnat-o să-l sfătuiască pe băiatul ei, pentru a-l salva.
26     După multe stăruinţe ea s-a învoit să-l sfătuiască pe fiul ei.
27     S-a aplecat asupra lui şi, înşelându-l pe crudul tiran,
       i-a vorbit astfel în limba părinţilor săi:
       „Fiul meu, ai milă de mine:
       timp de nouă luni te-am purtat în sânul meu;
       te-am hrănit cu laptele meu timp de trei ani;
       te-am îngrijit şi te-am crescut până ai ajuns la această vârstă.
28     Te implor, fiul meu, priveşte cerul şi pământul cu toate câte sunt în
       ele:
       nu uita că Dumnezeu a făcut toate acestea din nimic
       şi că neamul omenesc a luat fiinţă în acelaşi fel.
29     Nu te teme de acest călău.
       Fii demn de fraţii tăi şi primeşte moartea,
       pentru ca să te regăsesc împreună cu ei în ziua îndurării”.
30     Când a terminat de vorbit, tânărul a zis regelui: „Ce mai aştepţi?
       Eu nu mă supun hotărârii tale,
       ci ascult de porunca Legii dată părinţilor noştri prin Moise.
31     Iar tu care ai născocit toate felurile de chinuri împotriva iudeilor
       nu vei scăpa de mâna lui Dumnezeu!”.

Cuvântul Domnului

 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 16,1.5-6.8bc şi 15 (R.: 15b)
 
       R.:          Dis-de-dimineaţă
                 voi contempla cu nesaţ chipul tău.
 
1        Ascultă-mă, Doamne, şi fă-mi dreptate,
       ia aminte la strigătele mele;
       pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea
       rostită cu buze neprefăcute. R...
 
5        Mi-am ţinut paşii pe cărările tale,
       picioarele mele nu s-au clătinat
6        Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
       pleacă-ţi urechea spre mine, ascultă cuvintele mele. R...
 
8bc    Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor,
       adăposteşte-mă la umbra aripilor tale.
15     Eu care sunt nevinovat voi putea privi faţa ta,
       dis-de-dimineaţă voi contempla cu nesaţ chipul tău. R...
 

 
       ALELUIA     In 15,16
              (Aleluia)        Eu v-am ales pe voi din lume,
                                    ca să mergeţi şi să aduceţi roade, dar roade care să
                                    rămână. (Aleluia)


       EVANGHELIA           De ce nu mi-ai pus banii la bancă?
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Luca  19,11-28

11    În timpul acela,
       pentru că Isus era aproape de Ierusalim,
       iar oamenii care îl ascultau
       îşi închipuiau că împărăţia lui Dumnezeu avea să se arate în curând,
       el le-a spus această parabolă:
12     „Un om dintr-o familie de principi urma să plece într-o ţară
       îndepărtată
       ca să primească puterea şi apoi să se întoarcă acasă ca rege.
13     A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat zece monede de aur
       şi le-a spus: «Investiţi-i în negustorie până la întoarcerea mea!».
14     Deoarece locuitorii ţării sale îl urau,
       au trimis după el o delegaţie ca să spună:
       «Nu vrem ca acesta să domnească peste noi!».
       Totuşi el a fost numit rege.
15     După întoarcerea lui, i-a chemat pe servitorii cărora le încredinţase
       banii,
       ca să vadă cum i-a folosit fiecare.
16     Primul s-a înfăţişat şi i-a zis:
       «Stăpâne, moneda pe care mi-ai dat-o a adus câştig alte zece».
17     Regele i-a zis: «Foarte bine, eşti un servitor destoinic.
       Pentru că te-ai dovedit fidel în lucruri mici,
       îţi dau stăpânirea peste zece cetăţi!».
18     Apoi a venit al doilea şi i-a zis:
       «Stăpâne, moneda ta a adus câştig alte cinci».
19     Acestuia regele i-a zis: «Îţi dau stăpânirea peste cinci cetăţi».
20     A venit un altul şi i-a zis: «Stăpâne, iată moneda ta:
       am învelit-o într-o pânză şi am ascuns-o, căci mă temeam de tine.
21     Ştiam că eşti un om aspru, iei ceea ce n-ai pus deoparte
       şi seceri ceea ce n-ai semănat!».
22     El i-a răspuns: «Din cuvintele tale te judec, slugă netrebnică!
       Ai ştiut că sunt un om aspru,
       că iau ceea ce n-am pus deoparte şi secer ceea ce n-am semănat.
23     De ce nu mi-ai depus banii la bancă?
       La întoarcere i-aş fi luat înapoi cu dobândă!».
24     Apoi a zis celor de faţă: «Luaţi-i moneda şi daţi-o celui care are
       zece!».
25     Ei i-au spus: «Stăpâne, dar mai are zece!».
26     Vă spun: «Celui care are i se va mai da,
       celui care nu are, şi ceea ce are i se va lua!
27     Iar pe duşmanii mei, care n-au vrut ca să fiu regele lor,
       aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea!»”.
28     După ce a spus acestea şi-a continuat drumul împreună cu ucenicii
       săi,
       îndreptându-se spre Ierusalim.
 
Cuvântul Domnului