| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile XVIII-XXXIV. An 2. Lectionarul Roman

 

LUNI - A XX-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL 2 -

 


       LECTURA I         Tu eşti un om şi nu un dumnezeu,
                                    tu care te crezi în inima ta că eşti un dumnezeu.
 
       Citire din cartea profetului Ezechiel            28,1-10

1      În zilele acelea,
       Domnul mi-a adresat aceste cuvinte:
2        „Fiul omului, spune regelui din Tir:
       Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
       Ţi s-a umflat inima de mândrie şi ai zis:
       «Eu sunt un dumnezeu,
       stau pe tronul lui Dumnezeu în mijlocul mărilor!»
       Cu toate acestea tu eşti un om şi nu un dumnezeu,
       tu care crezi în inima ta că eşti un dumnezeu.
3        Eşti tu deci mai înţelept decât Daniel?
       Nici o taină nu este ascunsă pentru tine?
4        Prin înţelepciunea şi priceperea ta ţi-ai strâns o avere uriaşă,
       ţi-ai adunat aur şi argint în visteriile tale.
5        Prin iscusinţa ta deosebită în comerţ tu ţi-ai înmulţit averea
       şi, datorită averii tale, ţi s-a umflat inima de mândrie!
6        De aceea, aşa spune Domnul Dumnezeu:
       «Deoarece te crezi în inima ta un dumnezeu,
7        voi face să vină asupra ta cele mai cumplite popoare barbare.
       Ei vor scoate sabia împotriva minunatei tale înţelepciuni
       şi vor profana strălucirea ta.
8        Te vor arunca în groapă
       şi vei muri în mijlocul mării de o moarte năprasnică.
9        Vei mai îndrăzni să spui în faţa ucigaşilor: Eu sunt un dumnezeu!?
       Sub mâna celor care te vor străpunge vei fi un om şi nu un
       dumnezeu.
10     Vei muri ca păgânii de mâna barbarilor.
       Da, eu am vorbit», spune Domnul Dumnezeu!”.
 
Cuvântul Domnului
 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Dt 32,26-27.28a şi 30.35cd-36ab (R.: 39c)
 
       R.:          Domnul singur
                 este stăpânul vieţii şi al morţii.
 
26     Domnul spunea: „Vreau să-i spulber
       şi să şterg amintirea lor dintre popoare!
27     Dar am amânat aceasta, din cauza răutăţii duşmanului,
       ca duşmanul să nu se mândrească
       şi să spună: «Mâna noastră este puternică!»
       în loc să spună: «Domnul a făcut toate acestea!»”. R...
 
28a    Poporul acesta merge spre pieire,
       nu mai judecă, nu mai e în stare să înţeleagă:
30     „Cum poate un singur om să fugărească o mie
       şi doi oameni să pună pe fugă zece mii
       fără ca Dumnezeu, Stânca lor să-i fi vândut,
       fără ca Domnul să-i fi dat pe mâna lor!”. R...
 
35cd  Ziua nimicirii lor este aproape;
       nenorocirea care-i aşteaptă vine repede.
36ab  Domnul va face dreptate poporului său
       şi se va îndura de slujitorii săi. R...

 
       ALELUIA     2Cor 8,9
              (Aleluia)        Isus Cristos, deşi era bogat, s-a făcut sărac,
                                    pentru ca prin sărăcia lui noi să ne îmbogăţim. (Aleluia)
 
       EVANGHELIA           Mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea acului
                                           decât un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Matei 19,23-30

23    În timpul acela,
       Isus a spus ucenicilor săi:
       „Vă spun adevărul: greu va intra bogatul în împărăţia cerurilor.
24     V-o repet: mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea acului
       decât un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.
25     Auzind aceste cuvinte, ucenicii au rămas surprinşi şi au spus:
       „Atunci cine se mai poate mântui?”.
26     Isus, privind la ei, le-a zis: „Pentru oameni acest lucru este imposibil,
       dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.
27     Petru, luând cuvântul, l-a întrebat pe Isus:
       „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat, ce răsplată vom primi?”.
28     Isus le-a răspuns: „Vă spun adevărul: Când va fi creată lumea cea
       nouă,
       când Fiul Omului va şedea pe tronul măririi sale, cei care m-aţi
       urmat
       veţi şedea şi voi, cei doisprezece, pe câte un scaun de domnie
       şi veţi judeca cele douăsprezece triburi ale lui Israel.
29     Şi oricine va fi lăsat pentru numele meu
       case, fraţi, surori, tată, mamă, copii sau ogoare,
       va primi însutit şi va moşteni viaţa de veci.
30     Atunci mulţi dintre cei care acum sunt cei dintâi vor fi cei din urmă
       şi cei din urmă vor fi cei dintâi”.
 
Cuvântul Domnului