| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile XVIII-XXXIV. An 2. Lectionarul Roman

 

VINERI - A XXII-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL 2 -

 

 
 
       LECTURA I         Dumnezeu va da pe faţă gândurile inimilor.
 
       Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul
       către Corinteni      4,1-5

1      Fraţilor,
       să nu vedeţi în noi decât pe slujitorii lui Cristos
       şi pe administratorii tainelor lui Dumnezeu.
2        Iar de la administratori se cere în primul rând să fie oameni de
       încredere.
3        Cât mă priveşte,
       prea puţin îmi pasă dacă mă judecaţi voi sau dacă mă judecă
       oamenii;
       de altfel nici eu nu mă judec pe mine însumi.
4        Conştiinţa nu-mi reproşează nimic,
       dar nu pentru asta sunt îndreptăţit; cel care mă judecă este Domnul.
5        De aceea nu vă grăbiţi să judecaţi, dar aşteptaţi venirea Domnului.
       El va pune în lumină ceea ce stă ascuns în întuneric
       şi va da pe faţă gândurile inimilor.
       Atunci fiecare va primi de la Dumnezeu lauda ce i se cuvine.
 
Cuvântul Domnului

 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 36,3-4.5-6.27-28.39-40 (R.: cf. 39a)
 
       R.:          Mântuirea celor drepţi
                 vine de la Domnul.
 
3        Încrede-te în Domnul şi fă binele;
       locuieşte pământul şi păstrează-ţi credinţa.
4        Caută-ţi bucuria în Domnul,
       el îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. R...
 
5        Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,
       încrede-te în el şi el îşi va împlini lucrarea;
6        el va face să strălucească dreptatea ta ca lumina,
       nevinovăţia ta ca soarele la amiază. R...
 
27     Îndepărtează-te de rău, fă binele
       şi vei avea o casă pentru totdeauna.
28     Căci Domnul iubeşte dreptatea
       şi nu părăseşte pe credincioşii săi. R...
 
39     Mântuirea celor drepţi vine de la Domnul,
       el este ocrotitorul lor în timpul încercării.
40     Domnul le vine în ajutor şi-i eliberează,
       îi scapă de cei nelegiuiţi şi-i mântuieşte pe cei care se încred în el. R...

 
       ALELUIA     In 8,12
              (Aleluia)        Eu sunt lumina lumii, spune Domnul;
                                    cine mă urmează va avea lumina vieţii. (Aleluia)
 
       EVANGHELIA           Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei;
                                           atunci, în zilele acelea, vor posti.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Luca  5,33-39

33    În timpul acela,
       fariseii şi cărturarii i-au spus lui Isus:
       „Ucenicii lui Ioan postesc şi se roagă mult, la fel şi ucenicii fariseilor,
       pe când ucenicii tăi mănâncă şi beau”.
34     Isus a răspuns:
       „Nu-i puteţi obliga pe nuntaşi să postească
       atâta vreme cât mirele este cu ei!
35     Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei;
       atunci, în zilele acelea, vor posti”.
36     Apoi le-a spus şi o asemănare:
       „Nimeni nu taie un petic dintr-o haină nouă ca să-l pună la o haină
       veche,
       căci ar strica şi haina nouă
       şi nici peticul tăiat din ea nu s-ar potrivi la haina veche.
37     Şi nimeni nu pune vinul nou în burdufuri vechi,
       căci vinul nou ar sparge burdufurile,
       vinul s-ar vărsa şi burdufurile s-ar distruge.
38     Vinul nou trebuie pus în burdufuri noi.
39     Sau, nimeni, după ce a băut vin vechi, nu doreşte vin nou,
       căci zice: e bun cel vechi”.
 
Cuvântul Domnului