| Home | DonBosco.ro |

 

Timpul de peste an. Saptamanile XVIII-XXXIV. An 2. Lectionarul Roman

 

JOI - A XXVI-A SĂPTĂMÂNĂ DIN TIMPUL DE PESTE AN

- ANUL 2 -

 

 
 
       LECTURA I         Ştiu că răscumpărătorul meu trăieşte!
 
       Citire din cartea lui Iob 19,21-27

21    Iob a zis prietenilor săi:
       „Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, cel puţin vouă, prietenilor mei!
       Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
22     De ce sunteţi atât de porniţi împotriva mea, cum este însuşi
       Dumnezeu?
       Nu vă mai săturaţi să muşcaţi din mine?
23     Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte.
24     Aş vrea ca ele să fie scrise cu o daltă de fier ascuţit,
       pe o placă de plumb, să fie săpate în stâncă pentru totdeauna.
25     Ştiu că răscumpărătorul meu trăieşte
       şi că în ziua de apoi el se va ridica pe ţărâna morţilor;
26     cu trupul meu voi sta în picioare
       şi cu ochii mei de carne îl voi vedea pe Dumnezeu.
27     Eu însumi îl voi vedea şi ochii mei îl vor privi şi nu altul:
       această speranţă se află în adâncul meu”.
 
Cuvântul Domnului

 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 26,7-8a.8b-9abc.13-14 (R.: cf. 13)
 
       R.:          Cred că voi vedea bunătatea Domnului
                 în împărăţia celor vii.
 
7        Auzi-mi, Doamne, glasul când te chem,
       ai milă de mine şi ascultă-mă!
8a     Inima mea se gândeşte la cuvântul tău:
       „Căutaţi faţa mea!”. R...
 
8b      Iar eu, Doamne, caut faţa ta.
9abcNu-ţi întoarce faţa de la mine,
       nu îndepărta cu mânie pe slujitorul tău;
       tu eşti ajutorul meu, nu mă respinge. R...
 
13     Cred că voi vedea bunătatea Domnului
       în împărăţia celor vii.
14     Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
       ai curaj şi nădăjduieşte în Domnul. R...

 
       ALELUIA     Mc 1,15
              (Aleluia)        Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, spune Domnul;
                                    întoarceţi-vă la Dumnezeu şi credeţi în evanghelie. (Aleluia)

 
       EVANGHELIA           Pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Luca  10,1-12

1      În timpul acela,
       Domnul a ales încă şaptezeci şi doi de ucenici
       şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa,
       în fiecare cetate sau loc pe unde avea el să treacă.
2        Şi le-a zis: „De secerat este mult, dar lucrătorii sunt puţini.
       Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul său.
3        Mergeţi! Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4        Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale
       şi nu salutaţi pe nimeni pe drum.
5        În orice casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!».
6        Şi de se află acolo un fiu al păcii,
       pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui;
       altfel se va întoarce la voi.
7        Rămâneţi în acea casă;
       mâncaţi şi beţi ceea ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la
       plată.
       Nu vă mutaţi din casă în casă.
8        Când veţi intra într-o localitate şi veţi fi primiţi,
       mâncaţi ce vi se va pune înainte,
9        vindecaţi bolnavii care se află acolo şi spuneţi oamenilor:
       «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!».
10     Când însă veţi intra într-o cetate şi nu veţi fi primiţi,
       ieşiţi în pieţe şi spuneţi:
11     «Chiar şi praful din cetatea voastră care s-a prins de picioarele
       noastre
       îl scuturăm ca semn împotriva voastră.
       Dar aceasta să o ştiţi:
       Împărăţia lui Dumnezeu este aproape».
12     Eu vă spun:
       În ziua judecăţii soarta Sodomei va fi mai uşoară decât a acelei
       cetăţi”.
 
Cuvântul Domnului