| Home | DonBosco.ro |

 

Sfintii Vasile cel Mare si Grigore din Nazianz, episcopi si invatatori ai Bisericii

 

2 IANUARIE

SFINŢII VASILE CEL MARE ŞI GRIGORE DIN NAZIANZ

episcopi şi învăţători ai Bisericii

 

Comemorare obligatorie

       LECTURA I         Noi suntem acei care avem gândul lui Cristos.
 
       Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul
       către Corinteni      2,10b-16

10b   Fraţilor,
       Duhul Sfânt pătrunde cu privirea toate lucrurile,
       chiar şi adâncimile lui Dumnezeu.
11     Care dintre oameni cunoaşte oare tainele omului,
       dacă nu duhul omului care este în el?
       Tot aşa şi tainele lui Dumnezeu nimeni nu le cunoaşte,
       în afară de Duhul lui Dumnezeu.
12     Noi nu am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu,
       ca să cunoaştem darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu.
13     Despre acestea vorbim,
       nu cu vorbe învăţate de la înţelepciunea omenească,
       ci învăţate de la Duhul Sfânt,
       explicând lucrurile duhovniceşti prin cuvinte duhovniceşti.
14     Omul înzestrat numai cu puteri omeneşti
       nu poate înţelege cele ce vin de la Duhul lui Dumnezeu;
       pentru el sunt o nebunie şi nu le poate înţelege,
       pentru că acestea nu pot fi judecate decât cu ajutorul Duhului Sfânt.
15     Dimpotrivă, omul însufleţit de Duhul Sfânt judecă orice lucru,
       iar el nu poate fi judecat de nimeni. Scriptura se întreabă:
16     „Cine cunoaşte gândul Domnului? Sau cine-l va sfătui pe el?”.
       Ei bine, noi suntem aceia care avem gândul lui Cristos!
Cuvântul Domnului
 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 36,3-4.5-6.30-31
 
              R.:          Înţelepciunea Domnului
                       străluceşte în sfinţii săi.
 
3        Încrede-te în Domnul şi fă binele;
       locuieşte pământul şi păstrează-ţi credinţa;
4        caută-ţi bucuria în Domnul
       şi el îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. R.
 
5        Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,
       încrede-te în el şi el îşi va îndeplini lucrarea.
6        El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina,
       nevinovăţia ta ca soarele la amiază. R.
 
30     Buzele celui drept vorbesc cu înţelepciune
       şi limba lui rosteşte cele drepte.
31     Legea Domnului este în inima lui
       şi paşii lui nu şovăie. R.

 
       ALELUIA     Mt 5,16
              (Aleluia)        Astfel să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor,
                                    ca văzând ei faptele voastre bune,
                                    să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri. (Aleluia)
 
       EVANGHELIA           Voi sunteţi lumina lumii.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Matei 5,13-16
 
       În timpul acela,
       Isus a spus ucenicilor săi:
13     „Voi sunteţi sarea pământului.
       Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra?
       Nu mai este bună de nimic;
       va fi aruncată afară şi oamenii o vor călca în picioare.
14     Voi sunteţi lumina lumii.
       Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe un munte.
15     Nici nu pune cineva sub obroc o candelă aprinsă,
       ci o pune în sfeşnic pentru ca să lumineze tuturor celor din casă.
16     Tot aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor,
       ca să vadă faptele voastre bune
       şi să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”.
Cuvântul Domnului