|
Ss. Timotei si Tit, episcopi
26 IANUARIE
SFINŢII TIMOTEI ŞI TIT
episcopi
Comemorare obligatorie
LECTURA I Îmi aduc aminte de credinţa ta sinceră.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul
către Timotei 1,1-8
1 Eu, Paul,
care prin voinţa lui Dumnezeu sunt apostol al lui Cristos Isus,
după făgăduinţa vieţii pe care o avem în Cristos Isus,
2 îţi urez ţie, Timotei, copilul meu preaiubit, har, îndurare şi pace
de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus, Domnul nostru.
3 Mulţumesc lui Dumnezeu căruia îi slujesc cu o conştiinţă curată,
ca şi strămoşii mei, şi mă rog lui fără încetare,
amintindu-mi de tine în rugăciunile mele, noaptea şi ziua.
4 Îmi amintesc de lacrimile tale şi am o dorinţă foarte vie de a te vedea,
ca să mă pot bucura iarăşi din toată inima;
5 căci îmi aduc aminte de credinţa ta sinceră,
pe care au avut-o mai întâi bunica ta, Loida, şi mama ta, Eunice,
şi pe care sunt sigur că o ai şi tu.
6 De aceea îţi reamintesc:
aprinde din nou darul lui Dumnezeu pe care l-ai primit
când ţi-am impus mâinile.
7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate,
ci un duh de putere, de iubire şi de înţelepciune.
8 Nu te ruşina deci să dai mărturie pentru Domnul nostru;
nu te ruşina nici de mine, care sunt în închisoare pentru el ci,
ajutat de puterea lui Dumnezeu,
ia parte împreună cu mine la suferinţa pentru Evanghelie.
Cuvântul Domnului
sau, la alegere:
LECTURA I Tit, copilul meu adevărat,
născut din credinţa pe care o avem amândoi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tit 1,1-5
1 Eu, Paul, slujitor al lui Dumnezeu,
mă adresez ţie, Tit, copilul meu adevărat,
născut din credinţa pe care o avem amândoi;
fiind apostol al lui Isus Cristos,
chemat să-i conduc pe aleşii lui Dumnezeu la credinţă
şi la cunoaşterea adevăratei cinstiri a lui Dumnezeu,
2 mă sprijin pe speranţa vieţii veşnice,
promisă din veşnicie de Dumnezeu, care nu minte.
3 La timpul hotărât de mai înainte, el şi-a făcut cunoscut cuvântul său,
prin predica pe care mi-a încredinţat-o
din porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru.
4 Eu îţi doresc har şi pace din partea lui Dumnezeu Tatăl
şi a lui Cristos Isus, mântuitorul nostru.
5 Te-am lăsat în Creta,
pentru ca să pui rânduială în tot ce mai era de făcut
şi să numeşti preoţi în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 88,2-3.4-5.21-22.25 şi 27 (R.: cf. 2a)
R.: În veci voi cânta, Doamne,
milostivirea ta.
2 Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,
cu gura voi spune din neam în neam adevărul tău.
3 Tu ai spus: „Iubirea mea e dăruită pe veci!”.
O dată cu cerurile ai statornicit adevărul tău. R.
4 „Am făcut legământ cu alesul meu,
iată ce i-am promis cu jurământ slujitorului meu, David:
5 Îţi voi întări seminţia pe veci,
din neam în neam îţi voi păstra scaunul de domnie. R.
21 L-am aflat pe David slujitorul meu
şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt,
22 pentru ca mâna mea să-i fie sprijin
şi braţul meu să-i dea putere. R.
25 Adevărul şi bunătatea mea îl vor însoţi
şi puterea lui va creşte prin numele meu.
27 El îmi va spune: «Tu eşti Tatăl meu,
Dumnezeul meu, stânca mea şi mântuirea mea!»”. R.
ALELUIA In 15,15b
(Aleluia) V-am numit prietenii mei, spune Domnul;
deoarece toate câte le-am auzit de la Tatăl meu
vi le-am făcut cunoscute vouă. (Aleluia)
EVANGHELIA Eu vă pun vouă la dispoziţie o împărăţie,
precum Tatăl mi-a pus-o mie la dispoziţie.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 22,24-30
24 În timpul acela,
s-a iscat între ucenici o neînţelegere:
cine dintre ei se pare că este mai mare.
25 Dar Isus le-a spus:
„La păgâni, regii poruncesc ca stăpânii
şi cei care au puterea pretind să fie numiţi binefăcători.
26 Dar între voi să nu fie aşa:
dimpotrivă, cel mai mare dintre voi să fie precum cel mai mic,
şi cel care porunceşte precum cel care slujeşte.
27 Căci cine este cel mai mare:
cel care stă la masă, sau cel care slujeşte?
Oare nu cel care stă la masă?
Ei bine, eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte.
28 Voi sunteţi aceia care aţi rămas cu mine în încercările mele.
29 Eu vă pun vouă la dispoziţie o împărăţie,
precum Tatăl meu mi-a pus-o mie la dispoziţie
30 ca să mâncaţi şi să beţi la masa mea, în împărăţia mea,
şi să şedeţi pe tronuri,
stăpânind peste cele douăsprezece triburi ale lui Israel”.
Cuvântul Domnului
|
|
|