|
Sf.
3 FEBRUARIE
SFÂNTUL BLAZIU*
episcop şi martir
Comemorare facultativă
*Deşi nu este comemorare obligatorie, dăm toate textele biblice, datorită devoţiunii răspândite către sfântul Blaziu.
LECTURA I Ne lăudăm chiar şi cu suferinţele noastre.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul
către Romani 5,1-5
1 Fraţilor,
Dumnezeu ne-a îndreptăţit prin credinţă;
prin urmare, noi suntem în pace cu Dumnezeu
prin Domnul nostru Isus Cristos,
2 care, prin credinţă, ne-a deschis cale liberă spre acest har, în care ne
aflăm;
iar lauda noastră este speranţa
că vom avea parte de mărirea fiilor lui Dumnezeu.
3 Dar nu numai atât, noi ne lăudăm chiar şi în suferinţele noastre,
ştiind bine că suferinţa aduce răbdare,
4 răbdarea biruinţă în încercări, această biruinţă aduce speranţă,
5 iar speranţa nu dezamăgeşte,
căci dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre
prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dăruit.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 116,1.2 (R.: Mc 16,15)
R.: Mergeţi în toată lumea
şi predicaţi Evanghelia.
1 Lăudaţi-l pe Domnul, toate neamurile,
lăudaţi-l, toate popoarele. R.
2 Căci Domnul şi-a dovedit iubirea sa pentru noi
şi el rămâne totdeauna credincios legământului său. R.
ALELUIA Mt 28,19a.20b
(Aleluia) Mergeţi, învăţaţi toate popoarele, spune Domnul;
eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor. (Aleluia)
EVANGHELIA Mergeţi în toată lumea, predicaţi Evanghelia.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Marcu 16,15-20
În timpul acela,
Isus înviat s-a arătat celor unsprezece ucenici şi le-a spus:
15 „Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată făptura.
16 Cine va crede şi va fi botezat se va mântui,
iar cine va refuza credinţa va fi osândit.
17 Acestea sunt semnele care vor însoţi pe cei care cred:
în numele meu vor alunga demoni; vor vorbi limbi noi;
18 chiar dacă vor bea otravă nu le va dăuna;
peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi ei se vor vindeca”.
19 Domnul Isus, după ce le-a vorbit, s-a înălţat la cer
şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu.
20 Iar ei au plecat să predice pretutindeni.
Domnul Isus lucra în ei şi întărea cuvântul prin semnele care urmau.
Cuvântul Domnului
|
|
|