| Home | DonBosco.ro |

 

Sf. Marcu, evanghelist

 

25 APRILIE

SFÂNTUL MARCU

evanghelist

 
Sărbătoare
 
       LECTURA I         Salutări din partea lui Marcu, fiul meu.
 
       Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru    5,5b-14

5b    Preaiubiţilor,
       îmbrăcaţi-vă toţi cu umilinţă
       în relaţiile pe care le aveţi unii cu alţii,
       căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri,
       dar celor smeriţi le dă harul său”.
6      Umiliţi-vă, aşadar, stând sub mâna puternică a lui Dumnezeu,
       pentru ca să vă înalţe la timpul potrivit.
7      Lăsaţi asupra lui toate grijile voastre, căci el se îngrijeşte de voi.
8      Fiţi cumpătaţi şi vegheaţi!
       Pentru că duşmanul vostru, Diavolul, dă târcoale
       ca un leu care mugeşte, căutând pe cine să sfâşie.
9      Împotriviţi-vă lui cu tăria credinţei;
       să ştiţi că toţi fraţii din lume îndură aceleaşi suferinţe ca şi voi.
10    Dumnezeu, care dăruieşte tot harul,
       el, care v-a chemat în Cristos Isus la slava cea veşnică,
       după ce veţi fi suferit scurtă vreme,
       vă va desăvârşi, vă va întări, vă va face puternici şi de neclintit.
11    A lui este puterea pentru vecii vecilor. Amin.
12    V-am scris aceste câteva rânduri prin Silvan,
       pe care îl consider un frate vrednic de încredere,
       pentru a vă încuraja, pentru a vă adeveri că harul lui Dumnezeu este,
       într-adevăr, cu voi. Rămâneţi credincioşi!
13    Salutări din partea Bisericii din Babilon, aleasă de Dumnezeu ca şi voi;
       tot aşa din partea lui Marcu, fiul meu.
14    Salutaţi-vă unul pe altul cu sărutul păcii.
       Pace vouă tuturor care trăiţi în Cristos.
Cuvântul Domnului
 

       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 88,2-3.6-7.16-17
 
              R.:          Voi vesti fraţilor mei
                       mântuirea Domnului.
 
2        Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,
       cu gura voi spune din neam în neam adevărul tău.
3        Tu ai spus: „Iubirea mea e dăruită pe veci!”.
       O dată cu cerurile ai statornicit adevărul tău. R.
 
6        Cerurile laudă minunile tale, Doamne,
       adevărul tău e preamărit în adunarea sfinţilor.
7        Cine se poate asemăna în cer cu Domnul?
       Cine este ca tine între zei? R.
 
16     Fericit este poporul care ştie să-ţi cânte;
       el umblă în lumina feţei tale, Doamne,
17     se bucură neîncetat de numele tău
       şi se mândreşte cu dreptatea ta! R.

 
       ALELUIA     1Cor 1,23-24
              (Aleluia)        Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit,
                                    care este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (Aleluia)
 
       EVANGHELIA           Predicaţi Evanghelia la toată făptura.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Marcu              16,15-20

       În timpul acela,
       Isus înviat s-a arătat celor unsprezece ucenici şi le-a spus:
15     „Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată făptura.
16     Cine va crede şi va fi botezat se va mântui,
       iar cine va refuza credinţa va fi osândit.
17     Acestea sunt semnele care vor însoţi pe cei care cred:
       în numele meu vor alunga demoni;
       vor vorbi limbi noi;
18     chiar dacă vor bea otravă nu le va dăuna;
       peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi ei se vor vindeca”.
19     Domnul Isus, după ce le-a vorbit, s-a înălţat la cer
       şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu.
20     Iar ei au plecat să predice pretutindeni.
       Domnul Isus lucra în ei
       şi întărea cuvântul prin semnele care urmau.

Cuvântul Domnului