| Home | DonBosco.ro |

 

Sf. Alois de Gonzaga, calugar

 

21 iunie

SFÂNTUL ALOIS DE GONZAGA

călugăr

 
Comemorare obligatorie
 
 
       LECTURA I         Urmăresc răsplata la care Dumnezeu
                                    ne cheamă acolo sus în Cristos Isus.
 
       Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul
       către Filipeni  3,8-14

8      Fraţilor,
       toate, care mai înainte erau pentru mine câştiguri,
       acum le socotesc că sunt ca o pierdere
       faţă de înălţimea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu.
       Pentru el am renunţat la toate şi le consider drept gunoaie,
       pentru ca să-l pot câştiga pe Cristos, în care Dumnezeu mă va
       îndreptăţi.
9        Această îndreptăţire nu vine de la mine însumi,
       adică de la ascultarea mea faţă de Legea iudaică,
       dar din credinţa în Cristos;
       este îndreptăţirea care vine de la Dumnezeu
       şi care este întemeiată pe credinţă.
10     Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui,
       fiu părtaş la suferinţele pătimirii lui
       şi să mă asemăn cu el întru moarte,
11     în speranţa că voi putea ajunge la învierea din morţi.
12     Desigur că nu mi-am atins ţelul, nici nu sunt încă desăvârşit,
       dar alerg înainte, căutând să cuceresc toate acestea,
       după cum şi eu am fost cucerit de Cristos Isus.
13     Fraţilor, eu nu consider că mi-aş fi atins ţelul dar fac un singur lucru:
       dau uitării cele din urma mea şi tind la cele dinainte;
14     cu ochii la ţintă, urmăresc răsplata
       la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus.
Cuvântul Domnului
 
       PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 15,1-2a şi 5.7-8.11 (R.: cf. 5a)
 
              R.:          Tu, Doamne,
                       eşti partea mea de moştenire.
 
1        Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine.
2a      Am spus lui Dumnezeu: „Tu eşti Dumnezeul meu!”.
5        Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
       tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.
 
7        Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înţelepciune,
       căci până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8        Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
       dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.
 
11     Tu îmi vei arăta cărarea vieţii;
       în faţa ta sunt bucurii nespuse
       şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

 
       ALELUIA     Mt 5,3
              (Aleluia)        Fericiţi cei săraci cu duhul,
                                    căci a lor este împărăţia cerurilor. (Aleluia)
 
       EVANGHELIA           Vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Matei 13,44-46

       În timpul acela,
       Isus a spus mulţimilor:
44     „Împărăţia cerurilor
         este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor
       pe care un om găsind-o,
       o ascunde din nou
       şi, cuprins de bucurie,
       se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela.
45     Împărăţia cerurilor
       se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
46     Când găseşte un mărgăritar de mare preţ,
       se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără”.

Cuvântul Domnului