| Home | DonBosco.ro |

 

Sf. Dominic, preot

 

8 august

SFÂNTUL DOMINIC

preot

 
Comemorare obligatorie
 
 
       LECTURA I         Noi vestim înţelepciunea tainei lui Dumnezeu.
 
       Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul
       către Corinteni      2,1-10a

1     Fraţilor,
       când am venit la voi, ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu,
       nu am venit ca unul iscusit în arta cuvântului sau a înţelepciunii.
2        Eu n-am voit să cunosc printre voi altceva decât pe Isus Cristos,
       şi pe acesta răstignit.
3        Am venit în mijlocul vostru întru slăbiciune şi frică,
       ba chiar de-a dreptul tremurând.
4        Limbajul meu şi propovăduirea evangheliei
       nu aveau nimic comun
       cu vorbele meşteşugite ale artei de a convinge;
       dar ele se bazau pe Duhul Sfânt şi pe puterea lui,
5        pentru ca temeiul credinţei voastre
       să nu fie înţelepciunea oamenilor,
       ci puterea lui Dumnezeu.
6        celor maturi în credinţă le propunem şi noi o înţelepciune,
       dar ea nu este înţelepciunea acestei lumi,
       nici înţelepciunea stăpânitorilor acestei lumi, care sunt muritori.
7        Dimpotrivă, noi vestim înţelepciunea lui Dumnezeu,
       înţelepciune ţinută ascunsă,
       dar rânduită de Dumnezeu înaintea tuturor veacurilor,
       ca să ne ducă la mărire.
8        Nimeni dintre stăpânitorii acestei lumi nu a cunoscut-o,
       căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul măririi.
9        Noi vă vestim, după cum spune Scriptura:
       ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit,
       ceea ce la inima omului nu a ajuns,
       aceea a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el.
10a    Nouă ne-a descoperit Dumnezeu, prin Duhul Sfânt,
       această înţelepciune.
Cuvântul Domnului
 
PSALMUL RESPONSORIAL  Ps 95,1-2a.2b-3.7-8a.10 (R.: 3)
 
              R.:          Vestiţi tuturor popoarelor
                       lucrările minunate ale Domnului.
 
1        Cântaţi Domnului un cântec nou!
       Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
2a      Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele lui! R.
 
2b      Vestiţi din zi în zi mântuirea lui.
3        Vestiţi neamurilor slava lui,
       vestiţi tuturor popoarelor minunile sale. R.
 
7        Daţi Domnului, voi familiile popoarelor,
       daţi Domnului slavă şi cinste!
8a      Daţi Domnului slavă, preamăriţi numele său! R.
 
10     Spuneţi printre neamuri: „Domnul stăpâneşte!”.
       El a aşezat pământul pe temelii solide
       ca să nu se clatine.
       El va judeca popoarele cu dreptate. R.

 
       ALELUIA       Fil 2,15-16
              (Aleluia)        Păziţi cuvântul vieţii,
                                    ca să fiţi în mijlocul lumii ca nişte făclii mereu aprinse. (Aleluia)
 
       EVANGHELIA           Voi sunteţi lumina lumii.
 
       Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
       după sfântul Matei 5,13-16

       În timpul acela,
       Isus a spus ucenicilor săi:
13     „Voi sunteţi sarea pământului.
       Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra?
       Nu mai este bună de nimic;
       va fi aruncată afară şi oamenii o vor călca în picioare.
14     Voi sunteţi lumina lumii.
       Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe un munte.
15     Nici nu pune cineva sub obroc o candelă aprinsă,
       ci o pune în sfeşnic pentru ca să lumineze tuturor celor din casă.
16     Tot aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor,
       ca să vadă faptele voastre bune
       şi să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”.
Cuvântul Domnului