|
Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), fecioara si martira, patroana a Europei
9 august
SFÂNTA TEREZA BENEDICTA A CRUCII (EDITH STEIN)
fecioară şi martiră, patroană a Europei
Sărbătoare
LECTURA I Adu-ţi aminte, Doamne!
Arată-te în timpul nenorocirii noastre!
Citire din cartea Esterei 4,17k-m.r.t
17k În zilele acelea
regina Estera a alergat la Domnul, cuprinsă de groaza morţii
şi dezbrăcându-se de hainele sale de lux,
s-a îmbrăcat în haine de deznădejde şi de jale,
iar în locul parfumurilor scumpe şi-a presărat pe cap cenuşă şi
ţărână.
Ea i-a adresat Domnului Dumnezeului lui Israel această rugăciune:
17l „Domnul meu, numai tu singur eşti regele nostru!
Ajută-mă pe mine care sunt singură şi nu am alt ajutor decât pe tine,
căci un mare pericol mă ameninţă.
17m Eu am auzit din copilăria mea, în familia tatălui meu,
că tu, Doamne, l-ai ales pe Israel dintre toate neamurile
şi pe părinţii noştri dintre toţi strămoşii
ca să fie moştenirea ta veşnică
şi ai făcut pentru ei tot ceea ce le-ai promis.
17r Adu-ţi aminte, Doamne! Arată-te în timpul nenorocirii noastre!
Dă-mi curaj, Doamne, regele tuturor dumnezeilor
şi stăpânitor al tuturor puterilor.
17t Mâna ta să ne elibereze!
Vino în ajutorul meu pentru că sunt singură
şi nu am pe nimeni în afară de tine, Doamne.”
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 5b)
R.: Domnul mă eliberează
de tot ce mă înspăimântă.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi şi să se bucure. R.
4 Slăviţi pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.
6 Priviţi la Domnul şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze.
7 Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a mântuit de toate necazurile sale. R.
8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
fericit este omul care se încrede în Domnul. R.
ALELUIA Cf. In 4,24
(Aleluia) Tatăl îşi doreşte adoratori adevăraţi,
care să i se închine în duh şi adevăr. (Aleluia)
EVANGHELIA Adevăraţii închinători
se vor închina Tatălui în duh şi adevăr.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Ioan 4,19-24
În timpul acela,
femeia samariteană i-a spus lui Isus:
19 „Doamne, i-a zis femeia, văd că eşti profet.
20 Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta,
şi voi ziceţi că Ierusalimul este locul unde trebuie să ne închinăm”.
21 „Femeie, i-a zis Isus, crede-mă că vine ceasul
când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22 Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi;
noi ne închinăm aceluia pe care îl cunoaştem,
căci mântuirea vine de la iudei.
23 Dar vine ceasul, ba a şi venit,
în care adevăraţii închinători
se vor închina Tatălui în duh şi adevăr;
fiindcă astfel de închinători îşi doreşte Tatăl.
24 Dumnezeu este duh
şi cei care i se închină trebuie să i se închine în duh şi adevăr”.
Cuvântul Domnului
|
|
|