|
Comunul Fecioarelor. Lectionarul Roman
COMUNUL FECIOARELOR
ÎN AFARA TIMPULUI PASCAL
I lectură, psalm
Schema de lecturi - 2
LECTURA I Am văzut noul Ierusalim, cetatea sfântă,
împodobită ca o mireasă pentru mirele ei.
Citire din Apocalipsul sfântului Ioan 21,1-5a
1 Eu, Ioan, am văzut un cer nou şi un pământ nou.
Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au dispărut,
iar marea nu mai este.
2 Şi am văzut, coborându-se din cer, de la Dumnezeu,
noul Ierusalim, cetatea sfântă,
împodobită ca o mireasă pentru mirele ei.
3 Şi am auzit dinspre tronul divin un glas puternic ce zicea:
„Iată, locuinţa lui Dumnezeu este între oameni.
El va locui cu ei şi ei vor fi poporul lui;
şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.
4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor:
nu va mai fi moarte, nici plâns, nici strigăt, nici durere,
căci lumea cea dintâi a dispărut”.
5a Atunci cel care şade pe tron a spus:
„Iată, toate le fac noi”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 14,2-3a.3bc-4ab.5
R.: Cei cu inima curată
vor locui în casa Domnului.
2 Cel care duce o viaţă curată
săvârşeşte ceea ce este drept,
el spune adevărul din inima sa
3a şi nu cleveteşte cu limba lui. R.
3bc El nu face rău semenului său,
nici nu aruncă ocară asupra aproapelui.
4ab Pe Cel Rău îl socoteşte vrednic de dispreţ,
dar îl cinsteşte pe cel care se teme de Domnul. R.
5 Nu-şi împrumută banii pentru dobândă
şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel care se poartă astfel
nu se clatină niciodată! R.
|
|
|