COMUNUL PENTRU SFINŢI ŞI SFINTE
a II-a lectură
Schema de lecturi - 1
Schemele pentru a doua lectură, sunt urmate de un psalm responsorial, pentru cazul în care, în sărbători şi comemorări, aceasta ar fi aleasă ca prima lectură.
LECTURA A II-A Pe cei pe care i-a îndreptăţit,
i-a şi preamărit.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul
către Romani 8,26-30
26 Fraţilor,
Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre,
căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie.
Însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite,
27 iar Dumnezeu, care vede adâncul inimilor,
cunoaşte gândurile Duhului Sfânt:
el ştie că, intervenind pentru credincioşi,
Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu.
28 Noi ştim că Dumnezeu
toate le îndreaptă spre binele celor care îl iubesc pe el,
adică al acelora care au fost chemaţi potrivit planului său.
29 Într-adevăr, pe aceia pe care i-a ştiut mai dinainte
i-a şi predestinat să poarte chipul Fiului său,
ca Fiul să fie primul născut dintr-o mulţime de fraţi.
30 Pe cei pe care i-a predestinat să aibă această asemănare
i-a şi chemat;
pe cei pe care i-a chemat i-a şi îndreptăţit;
pe cei pe care i-a îndreptăţit i-a şi condus la mărirea sa.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9.10-11
R.: Ochii celor drepţi,
îl vor vedea pe Domnul.
2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei blânzi şi să se bucure. R.
4 Slăviţi pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.
6 Priviţi la Domnul şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze.
7 Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a mântuit de toate necazurile sale. R.
8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
fericit este omul care se încrede în Domnul. R.
10 Temeţi-vă de Domnul, voi sfinţii lui,
căci de nimic nu duc lipsă cei care se tem de el.
11 Bogaţii au sărăcit şi îndură foame,
dar cei care îl caută pe Domnul nu duc lipsă de nimic. R.