COMUNUL PENTRU SFINŢI ŞI SFINTE
ÎN AFARA TIMPULUI PASCAL
I lectură, psalm
Schema de lecturi - 7
LECTURA I Să ajungem amândoi sănătoşi până la bătrâneţe.
Citire din cartea lui Tobia 8,5-10
5 În seara nunţii,
Tobia i-a spus logodnicei sale, Sara:
„Suntem fiii sfinţilor şi nu ne putem căsători în felul păgânilor,
care nu-l cunosc pe Dumnezeu”.
6 Atunci s-au ridicat şi au început să se roage lui Dumnezeu cu
stăruinţă.
7 Tobia spunea: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri,
pe tine să te binecuvânteze cerurile,
pământul şi marea, izvoarele şi fluviile
şi toate creaturile care sunt în ele.
8 Tu l-ai făcut pe Adam din pământ şi i-ai dat de ajutor pe Eva.
9 Şi acum, Doamne, tu ştii că nu din neînfrânare
am luat-o pe această fiică a lui Israel de soţie,
dar din dorinţa de a întemeia o familie
în care să fie binecuvântat numele tău în vecii vecilor”.
10 La rândul ei, Sara spunea: „Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi
şi fă să trăim amândoi sănătoşi până la bătrâneţe”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 102,1-2.3-4.8-9.13-14.17-18a
R.: Binecuvântat este Domnul,
izvorul vieţii.
1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi toată fiinţa mea să laude numele lui cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de darurile lui. R.
3 El îţi iartă toate păcatele
şi te vindecă de orice infirmitate.
4 El îţi scapă viaţa de la pierzare
şi te încununează cu bunătate şi îndurare. R.
8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de dragoste.
9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie. R.
13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de dânsul.
14 Căci el ştie din ce am fost făcuţi
şi nu uită că suntem ţărână. R.
17 Dar mila Domnului rămâne fără încetare
peste cel care se teme de el
şi dreptatea lui peste copiii copiilor lor,
18a peste cei care păzesc legământul său. R.