|
Comunul Sf. Fecioare Maria. Lectionarul Roman
COMUNUL SFINTEI FECIOARE MARIA
ÎN TIMPULUI PASCAL
I lectură, psalm
Schema de lecturi - 3
LECTURA I Am văzut noul Ierusalim, cetatea sfântă, împodobită ca o mireasă pentru mirele ei.
Citire din Apocalipsul sfântului Ioan 21,1-5a
1 Eu, Ioan, am văzut un cer nou şi un pământ nou.
Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au dispărut,
iar marea nu mai este.
2 Şi am văzut, coborându-se din cer, de la Dumnezeu,
noul Ierusalim, cetatea sfântă,
împodobită ca o mireasă pentru mirele ei.
3 Şi am auzit dinspre tronul divin un glas puternic ce zicea:
„Iată, locuinţa lui Dumnezeu este între oameni.
El va locui cu ei şi ei vor fi poporul lui;
şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.
4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor:
nu va mai fi moarte, nici plâns, nici strigăt, nici durere,
căci lumea cea dintâi a dispărut”.
5a Atunci cel care şade pe tron a spus:
„Iată, toate le fac noi”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 44,11-12.14-15.16-17 (R.: cf. Lc 1,28)
R.: Bucură-te, Marie,
Domnul este cu tine.
11 Ascultă, fiică, priveşte şi pleacă-ţi urechea,
uită de poporul tău şi de casa tatălui tău.
12 Regele râvneşte frumuseţea ta;
el îţi este stăpânul, pleacă-te în faţa lui. R.
14 Fiica regelui îşi face intrarea,
împodobită strălucitor cu haine ţesute în aur.
15 În haine strălucitoare e adusă la rege;
fecioare formează alaiul ei, prietenele ei sunt aduse la tine. R.
16 Cu strigăte de bucurie şi veselie
intră în palatul regelui.
17 Locul părinţilor tăi îl vor lua copiii,
îi vei pune stăpânitori în lumea întreagă. R.
|
|
|