| Home | DonBosco.ro |

 

La aniversarea sfintirii bisericii. Lectionarul Roman

 

LA ANIVERSAREA SFINŢIRII BISERICII

ÎN AFARA TIMPULUI PASCAL

I lectură, psalm

Schema de lecturi - 2

 

       LECTURA I                             Am zidit casă numelui tău,
                                                        ca să locuieşti acolo în veci.
 
       Citire din cartea a doua a Cronicilor   5,6-8.10.13 – 6,2

6      În zilele acelea,
       regele Solomon şi toată obştea lui Israel,
       adunaţi în faţa chivotului, au jertfit atât de multe animale, mari şi mici,
       încât nu puteau fi numărate.
7      Preoţii au aşezat chivotul legământului lui Dumnezeu la locul său,
       înăuntrul templului, adică în sfânta sfintelor, sub aripile heruvimilor.
8      Heruvimii aveau aripile întinse peste chivot
       şi peste pârghiile cu care era purtat.
10     În chivot nu se aflau decât tablele legii,
       pe care le pusese Moise la muntele Horeb.
       Aceste legi fuseseră date de Dumnezeu fiilor lui Israel,
       când a încheiat cu ei legământ, la ieşirea din Egipt.
13     Trâmbiţaşii şi cântăreţii,
       uniţi într-un singur glas pentru a-l proslăvi pe Domnul şi a-i
       mulţumi,
       au început să sune din trâmbiţe, chimvale şi alte instrumente muzicale,
       lăudându-l pe Domnul şi spunând:
       „Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun, veşnică este îndurarea
       lui”.
       Atunci templul Domnului a fost învăluit într-un nor,
14     astfel încât, preoţii nu mai puteau sluji din cauza norului;
       slava Domnului umpluse templul lui Dumnezeu.
6,1    Atunci Solomon a zis:
       „Domnul a spus că vrea să locuiască în nor.
2      Iar eu ţi-am zidit acum, Doamne, un templu în care să locuieşti în veci”.

Cuvântul Domnului
 

       PSALMUL RESPONSORIAL  1Cr 29,10.11.12 (R.: 13b)
 
              R.:          Preamărim, Doamne,
                       numele tău cel sfânt!
 
10      Doamne, Dumnezeul lui Israel, Părintele nostru,
       tu eşti binecuvântat din veac în veac. R.
 
11      A ta, Doamne, este slava, puterea, măreţia şi biruinţa,
       ţie ţi se cuvine laudă.
       Tot ce este în cer şi pe pământ îţi aparţine.
         A ta este, Doamne, împărăţia, tu stăpâneşti peste toate. R.
 
12      Bogăţia şi cinstea vin de la tine.
         Tu eşti atotstăpânitor,
       în mâna ta este puterea şi tăria,
       tu poţi să faci pe oricine mare şi puternic. R.