| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Joi - săptămâna I

Laudele


 
V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
R. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, *
      şi Sfântului Duh.
R. Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
      şi în vecii vecilor. Amin.  Aleluia.
 
IMNUL
 
Se înalţă-n car de flăcări sus, pe cer, slăvitul soare;
Când pământul îl inundă în lumină, cine oare
Mai cutează să-şi păteze, fără teamă şi ruşine,
Conştiinţa cu păcate, sub privirile-i senine?
 
După cum, umblând în noapte, călătorul de la cale
Se abate, rătăceşte şi-n prăpăstii se prăvale,
Tot aşa, umblând în beznă, pe poteci întunecate,
Am căzut şi noi, o, Doamne, în abisuri de păcate.
 
Întunericul şi noaptea dinăuntru să dispară
Şi lumină să ne vină cu lumina de afară.
Să dispară vorba proastă, să dispară vorba dură,
Să dispară orice formă de minciună şi de ură.
 
Munţii noştri de mândrie şi de patimi tu să-i nărui;
Ne învaţă că în viaţă rostul limbii adevăru-i;
Dă privirii bună pază, mâini curate, minte trează,
Întru sfântă curăţie ziua-ntreagă ne păstrează.
 
De pe cer, de dimineaţă până seara, când apune,
Astrul zilei vede toate, fie rele, fie bune.
E ca ochiul tău, o, Doamne, veşnic văzător oriunde,
Pentru care nu sunt taine, care toate le pătrunde.
 
E lucrarea mâinii tale lumea-aceasta minunată;
Pentru soare, pentru stele, preamărire ţie, Tată.
Preamărit să fie Fiul, cel cu tine de o fire,
Duhul Sfânt şi el primească slavă, cinste şi mărire. Amin.
 
PSALMODIA
 
      Ant. 1 Treziţi-vă, harpă şi alăută! Vreau să trezesc aurora.
 
Psalmul 56 (57)
Rugăciune de dimineaţă la vreme de mâhnire
 
Acest psalm cântă patima Domnului (Sf. Augustin).
 
Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine, *
Pentru că la tine îşi află refugiul sufletul meu;
Şi la umbra aripilor tale îmi caut un loc de scăpare *
Până va trece primejdia.
Strig către Dumnezeul cel preaînalt, *
Către Dumnezeul care îmi face binele:
 
Va trimite din ceruri şi mă va elibera, †
Îi va face de ruşine pe cei care mă prigonesc, *
Va trimite Dumnezeu îndurarea şi adevărul său.
Sufletul meu e culcat în mijlocul puilor de leu *
Care-i sfâşie pe fiii oamenilor;
Dinţii lor sunt suliţe şi săgeţi, *
Iar limbile lor, săbii ascuţite.
 
Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, *
Peste tot pământul este slava ta!
 
Au întins cursă paşilor mei *
Şi au încovoiat sufletul meu.
Au săpat în faţa mea o groapă, *
Dar ei înşişi au căzut în ea.
 
Inima mea este liniştită, Dumnezeule, †
Liniştită este inima mea. *
Ţie îţi voi înălţa imnuri şi ţie îţi voi cânta.
Trezeşte-te, gloria mea! †
Treziţi-vă, harpă şi alăută; *
Vreau să trezesc aurora.
Te voi lăuda printre popoare, Doamne, *
Îţi voi cânta imnuri printre neamuri.
Pentru că îndurarea ta este mare, până la ceruri, *
Şi fidelitatea ta, până la nori.
 
Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, *
Peste tot pământul este slava ta!
 
      Ant. Treziţi-vă, harpă şi alăută! Vreau să trezesc aurora.
 
      Ant. 2 Poporul meu se va îndestula din bunătăţile mele, spune Domnul.
 
Cântarea          Ier 31,10-14
Bucuria poporului eliberat
 
Isus trebuia să moară… pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu (In 11,51-52).
 
Ascultaţi, popoarelor, cuvântul Domnului, *
Vestiţi-l în insulele îndepărtate şi spuneţi:
„Cel care l-a împrăştiat pe Israel, tot el îl va aduna *
şi-l va păzi aşa cum păstorul îşi păzeşte turma”.
 
Căci Domnul l-a răscumpărat pe Iacob, *
L-a eliberat din mâna celui mai puternic.
Ei vor veni şi îl vor lăuda pe Muntele Sionului *
Şi se vor aduna din toate părţile
Spre bunătăţile Domnului,
Spre grâu, spre vin şi untdelemn, *
Spre miei şi spre viţei,
Şi vor fi sufletele lor ca o grădină bine udată, *
Şi nu vor mai duce lipsă de nimic.
 
Atunci fecioara se va prinde cu veselie în horă, *
Se vor bucura tinerii şi bătrânii împreună.
„Voi schimba jalea lor în bucurie, *
îi voi mângâia şi-i voi înveseli după necazul lor.
Voi îmbăta sufletele preoţilor de belşug *
Şi poporul meu se va îndestula din bunătăţile mele”.
 
      Ant. Poporul meu se va îndestula din bunătăţile mele, spune Domnul.
 
      Ant. 3 Mare este Domnul şi vrednic de toată lauda, în cetatea Dumnezeului nostru. †
 
Psalmul 47 (48)
Aducere de mulţumire pentru mântuirea poporului
 
M-a răpit în duh pe un munte înalt… şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul (Ap 21,10).
 
Mare este Domnul şi vrednic de toată lauda *
În cetatea Dumnezeului nostru.
† Muntele său cel sfânt este cea mai frumoasă înălţime, *
Bucuria întregului pământ.
Muntele Sion, în partea de miazănoapte, *
Este cetatea marelui rege.
Dumnezeu, în palatele sale, *
Este cunoscut ca un loc de refugiu.
 
Căci iată, regii s-au aliat, *
Au înaintat împreună;
Dar abia au văzut şi au rămas înmărmuriţi, *
Cuprinşi de groază, au luat-o la fugă.
I-a apucat tremuratul acolo, *
Dureri ca ale celei ce naşte.
A fost ca vântul de la răsărit, *
Care sfărâmă corăbiile din Tarşiş.
 
Tot ce auzisem, aşa am văzut
În cetatea Domnului oştirilor, †
În cetatea Dumnezeului nostru; *
Dumnezeu a întărit-o pentru totdeauna.
Ne amintim de bunătatea ta, Dumnezeule, *
În mijlocul templului tău.
Ca şi numele tău, Dumnezeule, †
Slava ta se întinde până la marginile pământului; *
Dreapta ta este plină de dreptate.
Să se veselească Muntele Sionului †
Şi să tresalte de bucurie fiicele lui Iuda *
Pentru judecăţile tale!
 
Cutreieraţi Sionul, mergeţi împrejurul lui, *
Număraţi turnurile sale;
Admiraţi zidurile sale, †
Cercetaţi-i palatele, *
Ca să povestiţi generaţiilor viitoare:
Pentru că acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru †
În veci şi în vecii vecilor, *
El ne va călăuzi până dincolo de moarte.
 
      Ant. Mare este Domnul şi vrednic de toată lauda, în cetatea Dumnezeului nostru.
 
LECTURA SCURTĂ              Is 66,1-2
 
Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este tronul meu iar pământul este scăunel pentru picioarele mele! Ce casă aţi putea voi să-mi zidiţi, şi care ar putea fi locul odihnei mele? Toate aceste lucruri mâna mea le-a făcut, şi ale mele sunt toate”, zice Domnul. Iată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel sărman şi spre cel cu duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul meu.
 
RESPONSORIUL SCURT
 
R. Am strigat din toată inima mea: * ascultă-mă, Doamne! Am strigat.
V. Voi păzi îndreptările tale; * ascultă-mă, Doamne! Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Am strigat.
 
            Antifona la Benedictus: Să-l slujim pe Domnul în sfinţenie şi el ne va elibera de vrăjmaşii noştri.
 
Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *
pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,
şi ne-a înălţat o putere de mântuire *
în casa lui David, slujitorul său,
precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi *
care au fost în vechime.
Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri *
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.
 
Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri *
şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.
De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, *
că ne va dărui harul
ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, *
să-i slujim fără teamă,
în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, *
în toate zilele vieţii noastre.
 
Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema, *
căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale,
pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii *
întru iertarea păcatelor,
prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, *
cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime
ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii*
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
şi în vecii vecilor. Amin.
 
RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
 
Să-i aducem mulţumiri lui Cristos, care ne-a dăruit lumina acestei zile, şi să-l implorăm:
Binecuvântează-ne, Doamne, şi sfinţeşte-ne!
Tu te-ai oferit ca jertfă pentru păcatele noastre:
- primeşte faptele şi intenţiile noastre de astăzi.
Tu bucuri ochii noştri cu darul mereu nou al luminii:
- răsari ca un luceafăr în inimile noastre.
Dă-ne harul să fim astăzi îndelung-răbdători cu toţi,
- ca să putem merge pe urmele tale.
Doamne, fă să auzim de dimineaţă îndurarea ta;
- fie astăzi bucuria ta puterea noastră.
 
            Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
 
RUGĂCIUNEA DE ÎNCHEIERE
 
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, seara, dimineaţa şi la amiază implorăm cu umilinţă maiestatea ta ca, alungând din inimile noastre întunericul păcatelor, să ne duci la adevărata lumină, care este Cristos. El care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte, în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.
 
Domnul să ne binecuvânteze, să ne apere de orice rău, şi să ne ducă la viaţa cea veşnică. Amin.