| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Duminică - săptămâna a II-a

Vesperele II


 
V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
R. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, *
      şi Sfântului Duh.
R. Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
      şi în vecii vecilor. Amin.  Aleluia.
 
IMNUL
 
Când coboară iarăşi noaptea cea cu trista moarte soră,
Fiii tăi, Treime Sfântă, te adoră, te imploră,
Tu, ce eşti lumina însăşi, preasmeriţi îţi cerem ca să
Ne trimiţi de sus lumină, când al nopţii duh se lasă.
 
Te-am slăvit în zorii zilei prin smerita rugăciune,
Te slăvim din nou acuma, când soarele iar apune.
La apusul vieţii noastre, să ne chemi în cer la tine,
Ca prin cântec să-ţi aducem slava ce ţi se cuvine.
 
Către noi îndrepte Tatăl faţa sa cea milostivă,
De asemenea, şi Fiul, cel cu Tatăl deopotrivă,
Duhul Sfânt ne-asculte ruga din cereasca sa splendoare
Mila sa, Treimea Sfântă, peste noi să o coboare. Amin.
 
PSALMODIA
 
      Ant. 1 Cristos Domnul este Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec, aleluia!
 
Psalmul 109 (110), 1-5,7
Mesia - rege şi preot
 
El trebuie să domnească până ce Dumnezeu îi va pune pe toţi duşmanii săi sub picioare (1Cor. 15,25).
 
Aşa vorbeşte Domnul către Domnul meu:
„Şezi la dreapta mea *
până ce voi pune pe duşmanii tăi
aşternut picioarelor tale”. -
 
Domnul va întinde din Sion sceptrul puterii tale: *
„Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!”
În ziua puterii tale, †
tu domneşti strălucind de sfinţenie; *
din sânul aurorei, ca roua, te-am născut.
 
Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău: *
„Tu eşti preot în veci
după rânduiala lui Melchisedec!”
Domnul este la dreapta ta, *
el va zdrobi regi în ziua mâniei sale.
 
Va bea din pârâu pe cale *
şi, de aceea, îşi va înălţa capul.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
            Ant. 1 Cristos Domnul este Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec, aleluia!
 
      Ant. 2 Dumnezeul nostru este în ceruri, şi face tot ce voieşte, aleluia!
 
Psalmul 113 B (115)
Laudă Dumnezeului adevărat
 
V-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să-i slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat (1Tes. 1,9).
 
Nu nouă, Doamne, nu nouă, †
            ci numelui tău dă mărire *
            pentru bunătatea şi fidelitatea ta.
De ce să spună păgânii: *
„Unde este Dumnezeul lor?”
Dumnezeul nostru este în ceruri *
            şi face tot ce voieşte.
 
Idolii lor sunt argint şi aur, *
            lucrarea mâinilor omului.
Au gură, dar nu vorbesc; *
            au ochi, dar nu pot să vadă;
au urechi, dar nu aud; *
au nas, dar nu pot să miroasă;
au mâini, dar nu pipăie; †
             au picioare, dar nu pot să meargă; *
            din gâtul lor nu iese nici un sunet.
Ca ei vor fi cei care i-au făcut *
            şi toţi cei care se încred în ei.
 
Casa lui Israel nădăjduieşte în Domnul: *
            el este ajutorul şi scutul lor.
Casa lui Aron nădăjduieşte în Domnul: *
            el este ajutorul şi scutul lor.
Cei ce se tem de Domnul nădăjduiesc în Domnul: *
            el este ajutorul şi scutul lor.
 
Domul îşi aminteşte de noi *
şi ne binecuvântează;
Va binecuvânta casa lui Israel, *
va binecuvânta casa lui Aron;
Va binecuvânta pe toţi cei ce se tem de Domnul, *
pe cei mici şi pe cei mari.
 
Domnul să vă facă rodnici *
pe voi şi pe fiii voştri!
Să fiţi binecuvântaţi de Domnul, *
care a făcut cerul şi pământul.
 
Cerurile, cerurile sunt ale Domnului, *
pământul însă l-a dăruit fiilor oamenilor.
Nu morţii te vor lăuda pe tine, Doamne, *
nici toţi cei ce coboară în împărăţia tăcerii,
Ci noi, cei vii, îl binecuvântăm pe Domnul *
de acum şi până în veac.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
      Ant. 2 Dumnezeul nostru este în ceruri, şi face tot ce voieşte, aleluia!
 
      Ant. 3 Daţi laudă lui Dumnezeu, toţi slujitorii lui, mici şi mari, aleluia.
 
Cântarea          Cf. Ap 19,1-2.5-7
Nunta Mielului
 
Aleluia.
Mântuirea şi gloria şi puterea
            sunt ale Dumnezeului nostru, *
(R. Aleluia)
căci judecăţile lui sunt adevărate şi drepte.
R. Aleluia (aleluia).
 
Aleluia
Daţi  laudă Dumnezeului nostru, toţi slujitorii lui, *
(R. Aleluia)
voi, care vă temeţi de el, mici şi mari.
R. Aleluia (aleluia).
 
Aleluia.
Căci Domnul Dumnezeul cel atotputernic
            şi-a arătat domnia. *
(R. Aleluia)
Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm slavă.
R. Aleluia (aleluia).
 
Aleluia.
Căci a început nunta Mielului *
(R. Aleluia)
şi mireasa lui s-a pregătit.
R. Aleluia (aleluia).
 
            Ant. 3 Daţi laudă lui Dumnezeu, toţi slujitorii lui, mici şi mari, aleluia!
 
LECTURA SCURTĂ              2Tes 2,13-14
 
            Noi, fraţilor iubiţi în Domnul, trebuie să-i mulţumim fără încetare lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu încă de la început spre mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa în adevăr, la care v-a chemat prin evanghelia noastră spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Cristos.
 
RESPONSORIUL SCURT
 
            R. Mare este Dumnezeul nostru * şi mare este puterea lui! Mare.
            V. Înţelepciunea lui nu are hotar * şi mare este puterea lui! Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Mare.
 
            Antifona la Magnificat (D. XIV, an A).
 
Jugul meu este dulce şi povara mea este uşoară, spune Domnul.
 
Sufletul meu *
            îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie *
            în Dumnezeu, mântuitorul meu,
 
căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
            Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
            şi numele lui e sfânt.
 
Milostivirea lui rămâne din neam în neam *
            peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său, *
            i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
 
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
            şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
            iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
 
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
            amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
 
            Laudă şi cinste lui Cristos! El poate să-i mântuiască pe veci pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el, fiind pururi viu spre a mijloci pentru noi. Întemeiaţi pe această credinţă, să-l implorăm:
            Adu-ţi aminte, Doamne, de poporul tău!
Soare al dreptăţii, acum când ziua coboară spre asfinţit, te chemăm asupra întregului neam omenesc,
- pentru ca toţi să se bucure de-a pururi de lumina ta ce nu cunoaşte apus.
Apără legământul pe care l-ai pecetluit cu sânge dumnezeiesc
- şi sfinţeşte Biserica ta, ca să fie neprihănită.
Adu-ţi aminte, Doamne, de familia ta
- şi de locul prezenţei tale.
Călăuzeşte-i pe calea păcii şi a belşugului pe cei care călătoresc,
- ca să ajungă cu sănătate şi bucurie la locul dorit.
Primeşte, Doamne, sufletele celor răposaţi,
- dăruieşte-le iertarea ta şi gloria veşnică.
 
            Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
 
RUGĂCIUNEA DE ÎNCHEIERE
 
            Dumnezeule, prin înjosirea Fiului Tău ai ridicat omenirea căzută. Te rugăm, dăruieşte credincioşilor tăi bucuria sfântă că au fost eliberaţi din robia păcatului şi călăuzeşte-i la fericirea veşnică.
            Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.
 
            Domnul să ne binecuvânteze, să ne apere de orice rău, şi să ne ducă la viaţa cea veşnică. Amin.