| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Comunul apostolilor - Vesperele I


 
V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
R. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, *
      şi Sfântului Duh.
R. Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
      şi în vecii vecilor. Amin.  Aleluia.
 
IMNUL
 
E-n cer sărbătoare, se-aude cântare,
La fel pe pământ bucuria e mare;
Biserica-ntreagă în imnuri îi cântă
Pe marii apostoli şi viaţa lor sfântă.
 
Voi, stâlpi de lumină, cu voi o să vină
La urmă Cristos, judecata s-o ţină;
Primiţi azi prinosul de gânduri alese
Şi ruga ce-acuma din inimi ne iese.
 
Slăvite vi-s mâinile, mâini salvatoare,
Ce ţin ale cerului sfinte zăvoare.
Prin rugile voastre, Cristos ne dezlege
De rău, de păcat şi de fărădelege.
 
Pustiu ne e gândul şi inima goală,
Cumplit suferim de-a păcatului boală;
Simţim că n-avem pentru cer vreo arvună,
Râvnim la o viaţă, mai sfântă, mai bună.
 
Isus când pe nori la sfârşit va apare
Cu sfinţii săi îngeri, în glorie mare,
La dreapta dorim şi pe noi să ne pună,
Cu voi pe vecie să fim împreună.
 
Cristos să primească mărire, onoare,
El care-a voit pe pământ să coboare.
În drumul spre cer ale sale cuvinte
Sunt far luminos şi-ndreptar pentru minte. Amin.
 
PSALMODIA
 
            Ant. 1 Isus i-a chemat pe ucenicii săi şi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli.
 
Psalmul 116 (117)
 
Lăudaţi-1 pe Domnul, toate neamurile, *
            preamăriţi-l, toate popoarele.
 
Căci mare este îndurarea lui asupra noastră, *
            şi adevărul Domnului rămâne întotdeauna.
 
            Ant. 1 Isus i-a chemat pe ucenicii săi şi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli.
 
            Ant. 2 Lăsându-şi mrejele, 1-au urmat pe Isus, Domnul şi Răscumpărătorul lumii.
 
Psalmul 147 (147 B)
 
Laudă, Ierusalime, pe Domnul, *
            preamăreşte, Sionule, pe Dumnezeul tău.
 
Căci el întăreşte zăvoarele porţilor tale, *
            el binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău.
 
El dă pace ţinutului tău.*
            şi te satură cu cel mai bun grâu.
E1 îşi trimite cuvântul pe pământ, *
            cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare.
 
El face să cadă zăpada ca lâna *
            şi presară chiciura ca cenuşa.
Azvârle grindina ca firmiturile, *
            şi gerul lui cine-1 poate răbda?
 
Trimite cuvântul său şi le topeşte, *
            stârneşte vântul şi vor curge apele.
El vesteşte lui Iacob cuvântul său, *
            lui Israel, legile şi poruncile sale.
 
El n-a făcut aşa cu nici un alt popor, *
            şi nu le-a făcut cunoscute judecăţile sale.
 
            Ant. 2 Lăsându-şi mrejele, 1-au urmat pe Isus, Domnul şi Răscumpărătorul lumii.
 
            Ant. 3 Voi sunteţi prietenii mei, pentru că aţi rămas în iubirea mea.
 
Cântarea          Ef. 1,3-10
 
Binecuvântat să fie Dumnezeu
                        şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, *
            care ne-a copleşit cu binecuvântarea sa spirituală
                        în ceruri, în Cristos.
 
În el, Dumnezeu ne-a ales
                        înainte de întemeierea lumii, *
            ca să fim sfinţi şi fără prihană în faţa lui, în dragoste.
 
El a orânduit de mai înainte †
            să fim adoptaţi ca fii, prin Isus Cristos, în el, *
            după bunul plac al voinţei sale,
 
spre lauda gloriei harului său, *
            pe care ni 1-a dăruit prin Fiul său preaiubit.
Prin sângele lui avem răscumpărarea, *
            iertarea păcatelor;
 
prin bogăţia harului său †
            care a prisosit în noi, *
            în toată înţelepciunea şi înţelegerea.
El ne-a descoperit misterul voinţei sale *
            după bunăvoinţa sa,
 
pe care îl hotărâse de mai înainte în el; *
            ca să-1 înfăptuiască la împlinirea timpurilor,
recapitulând toate în Cristos, *
            cele din cer şi cele de pe pământ
 
            Ant. 3 Voi sunteţi prietenii mei, pentru că aţi rămas în iubirea mea.
 
LECTURA SCURTĂ              Fap 2,42-45
 
            Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune. Şi toţi erau cuprinşi de teamă: multe minuni şi semne se înfăptuiau prin apostoli. Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau totul în comun: îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.
 
RESPONSORIUL SCURT                                                     In 13,35
 
            R. Prin aceasta vor cunoaşte toţi * că sunteţi ucenicii mei. Prin aceasta.
            V. Dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii; * că sunteţi ucenicii mei. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Prin aceasta.
 
            Antifona la Magnificat: Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod şi rodul vostru să rămână.
 
Sufletul meu *
            îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie *
            în Dumnezeu, mântuitorul meu,
 
căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
            Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
            şi numele lui e sfânt.
 
Milostivirea lui rămâne din neam în neam *
            peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său, *
            i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
 
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
            şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
            iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
 
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
            amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
 
            Fraţilor, zidiţi fiind pe temelia apostolilor, să ne rugăm Tatălui atotputernic pentru poporul său sfânt:
            Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica ta!
Tată, care ai voit ca Fiul tău înviat din morţi să se arate mai întâi apostolilor,
-         dă-ne harul să-i fim martori până la marginile pământului.
Tu, care l-ai trimis pe Fiul tău în lume ca să ducă vestea cea bună săracilor,
-         fă ca evanghelia să fie vestită la toată făptura.
Tu, care l-ai trimis pe Fiul tău să semene sămânţa cuvântului,
-         fă-ne ca, semănând cuvântul cu trudă, să adunăm roadele cu bucurie.
Tu, care l-ai trimis pe Fiul tău să împace lumea cu tine prin sângele său,
-         dă-ne harul să conlucrăm cu toţii la împăcarea cu tine şi între noi.
Tu, care l-ai aşezat pe Fiul tău în ceruri, la dreapta ta,
-         primeşte-i pe cei răposaţi în împărăţia fericită.
 
            Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
 
RUGĂCIUNEA DE ÎNCHEIERE
 
            Dumnezeule, tu singur eşti sfânt şi fără de tine nimeni nu este bun. Dă-ne, te rugăm harul, prin mijlocirea sfântului apostol N., să trăim astfel încât să nu ajungem să fim lipsiţi de slava ta. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.