| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Comunul păstorilor - Vesperele II


V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
R. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, *
      şi Sfântului Duh.
R. Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
      şi în vecii vecilor. Amin.  Aleluia.
 
IMNUL
 
Tu cel ce ţesut-ai din raze veşmântul,
Păstorule sfinte, primeşte azi cântul
Pe care-l înalţă smeritele gloate;
Primească-l prin tine Stăpânul a toate.
 
E unicul Preot, Cristos e cel care
Cu Tatăl ceresc ne-a adus împăcare.
În inimi simţim bucurie deplină
Căci el ne-a salvat de păcat şi de vină.
 
A binevoit el, Cristos, să te cheme
Ca preot la treapta onoarei supreme,
Ca Tatăl său să-i aducă onoare
Şi viaţa divină la noi s-o coboare.
 
Tu cel ce te afli-n lăcaşele sfinte,
La noi cei rămaşi pe pământ ia aminte,
Şi fă-ne părtaşi la cereasca agapă
Cu cei ce l-al vieţii izvor se adapă.
 
Treimii să-i fie mărire-n vecie
Căci binevoit-a păstorule, ţie
În a sa-mpărăţie pe frunte să-ţi pună
Ca dreaptă răsplată cerească cunună. Amin.
 
PSALMODIA
 
      Ant. 1 Dumnezeu m-a făcut slujitor al Evangheliei prin harul pe care mi 1-a dat.
 
Psalmul 14 (15)
 
Doamne, cine va locui în cortul tău? *
            Cine se va odihni pe muntele tău cel sfânt? -
 
Cel care umblă fără prihană, *
            face dreptatea şi spune adevărul din inimă;
 
cel care nu calomniază cu limba †
            şi nu face rău semenului său, *
            nici nu aruncă ocară asupra aproapelui.
 
În ochii săi, cel nelegiuit e vrednic de dispreţ, *
            dar îi cinsteşte pe cei care se tem de Domnul.
 
Chiar dacă i-ar fi spre pagubă, *
            nu-si calcă jurământul
Nu-şi împrumută banii pentru dobândă*
            şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.
 
Cel care trăieşte astfel *
            nu se va clătina în veci!
 
            Ant. 1 Dumnezeu m-a făcut slujitor al Evangheliei prin harul pe care mi 1-a dat.
 
            Ant. 2 Acesta este slujitorul credincios şi înţelept pe care 1-a pus Domnul peste familia sa.
 
Psalmul 111 (112)
 
Fericit este omul care se teme de Domnul, *
            care îşi află mare plăcere în poruncile lui!
Seminţia lui va fi puternică pe pământ *
            şi urmaşii celor drepţi vor fi binecuvântaţi.
 
În casa lui va fi belşug şi bogăţie,
            dreptatea lui rămâne pe vecie.
El răsare ca o lumină în întuneric pentru cei drepţi, *
            el este blând, îndurător şi drept.
 
Fericit este omul care are milă şi dă cu împrumut, †
            el îşi rânduieşte bunurile cu dreptate. *
            El nu se clatină niciodată. -
 
Cel drept va fi amintit pentru totdeauna. *
            El nu se teme de zvonurile rele,
 
inima lui e tare şi se încrede în Domnul. †
            Inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă, *
            până când va triumfa peste duşmanii săi.
 
El este darnic faţă de cei săraci, †
            dreptatea lui rămâne în vecii vecilor *
            iar fruntea lui se înalţă cu cinste.
 
Cel nelegiuit va vedea şi se va mânia, †
            va scrâşni din dinţi şi se va topi. *
            Dorinţa păcătoşilor rămâne neîmplinită.
 
            Ant. 2 Acesta este slujitorul credincios şi înţelept pe care 1-a pus Domnul peste familia sa.
 
            Ant. 3 Oile mele îmi vor asculta glasul şi va fi o singură turmă şi un singur păstor.
 
Cântarea          Ap. 15,3b-4
 
Mari şi minunate sunt lucrările tale, *
            Doamne, Dumnezeule atotputernic!
Drepte şi adevărate sunt căile tale, *
            rege al naţiunilor!
 
Cine nu se va teme de tine, Doamne, *
            şi nu va preamări numele tău?
 
Tu singur eşti sfânt! †
            Toate popoarele vor veni
                        şi se vor prosterna înaintea ta, *
            pentru că ai făcut cunoscute judecăţile tale!
 
            Ant. 3 Oile mele îmi vor asculta glasul şi va fi o singură turmă şi un singur păstor.
 
LECTURA SCURTĂ              1Pt 5,1-4
 
            Aşadar, pe prezbiterii care sunt între voi, eu, care sunt prezbiter ca şi ei şi martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al gloriei care se va arăta, îi îndemn: Păstoriţi turma lui Dumnezeu care v-a fost încredinţată, supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu, nu pentru un câştig necinstit, ci din iubire; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste cei care v-au fost încredinţaţi, ci făcându-vă exemple pentru turmă. Iar când va apărea păstorul suprem, veţi primi cununa măririi, care nu se veştejeşte.
 
RESPONSORIUL SCURT
 
            R. Acesta este adevăratul prieten al fraţilor săi; * el se roagă mult pentru poporul său. Acesta este.
            V. Viaţa şi-a dat-o pentru fraţii săi; * el se roagă mult pentru poporul său. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Acesta este.
 
            Antifona la Magnificat: Acesta este administratorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a pus peste familia sa ca să le dea hrană la vreme potrivită.
 
Sufletul meu *
            îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie *
            în Dumnezeu, mântuitorul meu,
 
căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
            Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
            şi numele lui e sfânt.
 
Milostivirea lui rămâne din neam în neam *
            peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său, *
            i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
 
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
            şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
            iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
 
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
            amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
 
            Să-i aducem laude, precum se cuvine, lui Cristos, rânduit să fie mare preot pentru oameni în cele ce sunt ale lui Dumnezeu, şi să-l rugăm cu umilinţă:
            Mântuieşte, Doamne, poporul tău!
Tu ai luminat Biserica în chip minunat, dându-i conducători înţelepţi şi sfinţi:
-         dă-le mereu creştinilor harul să se bucure de această lumină.
Tu ai iertat păcatele poporului atunci când sfinţii păstori te-au rugat, precum Moise:
-         prin mijlocirea lor, purifică şi sfinţeşte necontenit Biserica ta.
Tu i-ai uns pe sfinţii tăi în mijlocul fraţilor lor şi ai trimis Duhul tău asupra lor:
-         umple cu Duhul Sfânt pe toţi conducătorii poporului tău.
Tu însuţi eşti moştenirea sfinţilor păstori:
-         nu lăsa să se îndepărteze de tine nici unul dintre aceia pe care i-ai dobândit cu sângele tău.
Tu ai dat viaţa veşnică oilor tale prin păstorii Bisericii, aşa încât nimeni să nu le poată răpi din mâna ta:
-         mântuieşte-i pe cei răposaţi, pentru care ţi-ai dat viaţa ca jertfă.
 
            Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
 
RUGĂCIUNEA DE ÎNCHEIERE
 
            Dumnezeule, lumina credincioşilor şi păstorul sufletelor, care l-ai aşezat în Biserică pe sfântul (episcop) N. spre a păstori prin cuvânt oile tale şi a le călăuzi cu exemplul său, dă-ne harul ca prin mijlocirea lui să păstrăm credinţa pe care ne-a împărtăşit-o şi să urmăm calea pe care ne-a arătat-o. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.