| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Comunul sfintelor femei - Vespere II


V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
R. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, *
      şi Sfântului Duh.
R. Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
      şi în vecii vecilor. Amin.  Aleluia.
 
IMNUL
 
Suflet nobil, suflet mare, e femeia sfântă care
Azi primeşte cinstea noastră şi prinosul de cântare.
Toată lumea-i recunoaşte titlul mândru de nobleţe,
Rod al luptei ce-a condus-o spre izbânzile măreţe.
 
I-a săpat iubirea sfântă chiar în inimă o rană
Şi a stins în ea plăcerea şi ambiţia umană.
Renunţând la tot ce este ros de molii şi de vreme,
A păşit pe drumul vieţii şi al gloriei supreme.
 
Trupul său prin posturi multe a ştiut să şi-l domine,
Rugăciunea i-a fost hrana întru lacrimi şi suspine.
Paradisul i-a fost visul; l-a purtat mai înainte
De-a lăsa această viaţă, ferm în inimă şi minte.
 
O, Cristoase, cel puternic de la tine forţă scoate.
Sfinţii sunt a ta lucrare, minunat eşti tu în toate.
Marea sfântă ne ferească de Vrăjmaşul nostru ce ne
Ameninţă să ne prindă în capcanele-i viclene.
 
Îţi aducem preamărire, iar smerita-ţi slujitoare
Ochii blânzi dintru splendoare
Către noi să şi-i coboare.
Pentru ruga ei fierbinte, pentru viaţa ei curată
Noi sperăm s-avem în ceruri mângâiere şi răsplată. Amin.
 
PSALMODIA
 
      Ant. 1 Slujitoarea ta, Doamne, s-a bucurat de mântuirea ta.
 
Psalmul 121 (122)
 
M-am bucurat când mi s-a spus: †
            „Să mergem la casa Domnului”. *
            Iată, picioarele noastre au ajuns
                        la porţile tale, Ierusalime!
 
Ierusalimul este zidit *
            ca o cetate bine întărită.
 
Acolo urcă seminţiile, seminţiile Domnului,†
            după legea lui Israel, *
            ca să laude numele Domnului.
 
Căci acolo sunt scaunele de judecată, *
            tronurile casei lui David.
 
Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului: *
            „Să fie în siguranţă cei care te iubesc!
Pacea să locuiască între zidurile tale *
            şi liniştea în palatele tale”.
 
De dragul fraţilor şi prietenilor mei, *
            eu spun: „Pace ţie!”
De dragul casei Domnului Dumnezeului nostru, *
            mă rog pentru fericirea ta!
 
            Ant. 1 Slujitoarea ta, Doamne, s-a bucurat de mântuirea ta.
 
            Ant. 2 Ca temeliile veşnice pe stâncă sunt poruncile lui Dumnezeu în inima femeii sfinte.
 
Psalmul 126 (127)
 
Dacă Domnul n-ar zidi casa, *
            în zadar ar trudi cei care o zidesc.
Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, *
            în zadar ar veghea cel care o păzeşte.
 
În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă
                        şi vă culcaţi târziu, †
mâncându-vă pâinea în oboseală, *
            pe când Domnul o dă
                        preaiubiţilor săi în timpul somnului. -
 
Iată, moştenire de la Domnul sunt fiii, *
            rodul sânului este răsplată de la el.
Ca săgeţile în mâna celui viteaz, *
            aşa sunt fiii tinereţilor.
 
Fericit bărbatul care-şi umple tolba cu ei; *
            nu se va face de ruşine
                        când va vorbi cu duşmanii săi la poartă.
 
            Ant. 2 Ca temeliile veşnice pe stâncă sunt poruncile lui Dumnezeu în inima femeii sfinte.
 
            Ant. 3 Mâna Domnului a întărit-o şi de aceea va fi binecuvântată în veci.
 
Cântarea          Ef. 1,3-10
 
Binecuvântat să fie Dumnezeu
                        şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, *
            care ne-a copleşit cu binecuvântarea sa spirituală
                        în ceruri, în Cristos.
 
În el, Dumnezeu ne-a ales
                        înainte de întemeierea lumii, *
            ca să fim sfinţi şi fără prihană în faţa lui, în dragoste.
 
El a orânduit de mai înainte †
            să fim adoptaţi ca fii, prin Isus Cristos, în el, *
            după bunul plac al voinţei sale,
 
spre lauda gloriei harului său, *
            pe care ni 1-a dăruit prin Fiul său preaiubit.
 
Prin sângele lui avem răscumpărarea, *
            iertarea păcatelor;
 
prin bogăţia harului său †
            care a prisosit în noi, *
            în toată înţelepciunea şi înţelegerea.
 
El ne-a descoperit misterul voinţei sale *
            după bunăvoinţa sa,
 
pe care îl hotărâse de mai înainte de el, *
                        ca să-l înfăptuiască la împlinirea timpurilor,
            recapitulând toate în Cristos, *
                        cele din cer şi cele de pe pământ.
 
            Ant. 3 Mâna Domnului a întărit-o şi de aceea va fi binecuvântată în veci.
 
LECTURA SCURTĂ              Rom 8,28-30
 
            Ştim că el le îndreaptă toate spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui. Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; pe cei pe care de mai înainte i-a hotărât, i-a şi chemat, pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi preamărit.
 
RESPONSORIUL SCURT
 
            R. Dumnezeu a ales-o * şi a iubit-o mai mult decât pe toate făpturile. Dumnezeu.
            V. În cortul său a adus-o să locuiască * şi a iubit-o mai mult decât pe toate făpturile. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Dumnezeu.
 
            Ant. la Magnificat: A tresăltat sufletul meu în Domnul şi inima îmi creşte de bucuria mântuirii mele.
 
Sufletul meu *
            îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie *
            în Dumnezeu, mântuitorul meu,
 
căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
            Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
            şi numele lui e sfânt.
 
Milostivirea lui rămâne din neam în neam *
            peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său, *
            i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
 
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
            şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
            iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
 
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
            amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
 
            Să ne rugăm Domnului, pentru Biserică, prin mijlocirea sfintelor femei:
            Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica ta!
Pentru sfintele martire, care au biruit moartea trupului prin tăria cugetului,
-         dă Bisericii tale tărie în încercări.
Pentru sfintele femei care au înaintat în har în viaţa de căsătorie,
-         dă Bisericii tale rodnicie apostolică.
Pentru sfintele văduve, care şi-au alinat şi şi-au sfinţit singurătatea prin rugăciune şi fapte bune,
-         dă Bisericii harul să arate lumii sacramentul iubirii tale.
Pentru mamele sfinte, care şi-au crescut copiii pentru împărăţia cerului şi pentru comunitatea umană,
-         dă Bisericii tale harul să-i nască pe toţi oamenii la viaţă şi la mântuire.
Pentru toate femeile sfinte care s-au învrednicit să contemple lumina feţei tale,
-         dăruieşte fraţilor noştri răposaţi harul să intre şi ei în bucuria veşnică.
 
            Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
 
RUGĂCIUNEA DE ÎNCHEIERE
 
            Dumnezeule, care ne dai în fiecare an bucuria de a o sărbători pe sfânta N., dă-ne, te rugăm, putere să ducem o viaţă cu adevărat creştină după exemplul ei. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.