| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Comunul sfinţirii unei biserici - Vesperele I


V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
R. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, *
      şi Sfântului Duh.
R. Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
      şi în vecii vecilor. Amin.  Aleluia.
 
IMNUL
 
O cetate prea frumoasă eşti în cer, Ierusalime,
Eşti cetatea păcii sfinte şi-a extazelor sublime.
Mâini divine, pricepute, te-au zidit cu măiestrie;
Construită eşti din piatră, însă piatra este vie.
Îngerii din înălţime, în iubirea lor aleasă,
Îmletitu-ţi-au cunună, te-au gătit ca pe-o mireasă.
 
Stau pe ziduri, să vegheze, îngeri, duhuri pururi treze,
Şi cetatea-i aur toată: ziduri, turnuri, metereze.
Neatinsă de vreo pată, casta, gingaşa fecioară,
Pregătită pentru nuntă, pe pământ din cer coboară,
Strălucind cum nu pot ochii îndeajuns să o admire,
Iar Cristos în cale-i iese, căci Cristos îi este mire.
 
La cetatea minunată pe un singur drum se vine,
Drum pavat, cum se cuvine, cu smaralde şi rubine.
La intrarea în cetate e o poartă care are,
Admirabil încrustate, şiruri de mărgăritare.
Pe această poartă intră numai cei ce-n viaţă poartă
Crucea Domnului, cu dânsul îndurând aceeaşi soartă.
 
Suferinţa şi prigoana e ciocanul şi e dalta,
Este mâna de maestru cum pe lume nu e alta
Care taie, şlefuieşte, şi din suflete creştine
Face pietre preţioase, netezite, drepte, fine,
Ce fiind apoi zidite şi mereu adăugate,
Fac din ce în ce să crească sfânta Domnului cetate.
 
Preamărire şi-nchinare ţie, veşnicule Tată.
Ţie, Fiule, mărire îţi aducem totodată.
Să-ţi aducă tot pământul slavă, Duhule Preasfinte,
Tu, ce eşti îmbrăţişarea şi iubirea lor fierbinte.
Inefabilă Treime, pe vecie să te-adoare,
Sfinţi şi îngeri laolaltă în a cerului splendoare. Amin.
 
PSALMODIA
 
        Ant. 1 Se vor bucura pieţele Ierusalimului şi toate uliţele lui vor intona cântarea de veselie, aleluia.
 
Psalmul 146 (147 A)
 
Lăudaţi-l pe Domnul, †
            pentru că frumos este
                        să-1 lăudăm pe Dumnezeul nostru; *
            pentru că plăcut este să-1 preamărim pe el.
 
Domnul reclădeşte Ierusalimul, *
            îi adună pe surghiuniţii lui Israel.
El vindecă pe cei cu inima zdrobită *
            şi leagă rănile lor.
 
El socoteşte numărul stelelor *
            şi le dă nume la toate.
 
Mare este Domnul nostru şi atotputernic, *
            înţelepciunea lui nu are margini.
 
Domnul sprijină pe cei sărmani *
            şi doboară la pământ pe păcătoşi.
 
Înălţaţi Domnului cântare de mulţumire, *
            cântaţi imnuri Dumnezeului nostru cu chitara!
 
El acoperă cerul cu nori, *
            pregăteşte pământului ploaie,
el face să răsară iarbă în munţi *
            şi verdeaţă spre trebuinţă oamenilor.
 
El dă hrană animalelor *
            şi puilor de corb care strigă.
 
Nu se bucură de puterea calului *
            şi nici nu-şi găseşte plăcerea în iuţeala omului,
Domnului îi sunt plăcuţi cei care se tem de el, *
            cei care îşi pun speranţa în milostivirea lui.
 
        Ant. 1 Se vor bucura pieţele Ierusalimului şi toate uliţele lui vor intona cântarea de veselie, aleluia.
 
        Ant. 2 A întărit Domnul zăvoarele porţilor tale şi i-a binecuvântat pe fiii tăi în mijlocul tău.
 
Psalmul 147 (147 B)
 
Laudă, Ierusalime, pe Domnul, *
            preamăreşte, Sionule, pe Dumnezeul tău.
Căci el întăreşte zăvoarele porţilor tale, *
            el binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău.
 
E1 dă pace ţinutului tău *
            şi te satură cu cel mai bun grâu.
El îşi trimite cuvântul pe pământ, *
            cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare.
 
El face să cadă zăpada ca lâna *
            şi presară chiciura ca cenuşa.
Azvârle grindina ca firimiturile, *
            şi gerul lui cine-l poate răbda?
 
Trimite cuvântul său şi le topeşte, *
            stârneşte vântul şi vor curge apele.
El vesteşte lui Iacob cuvântul său, *
            lui Israel, legile şi poruncile sale.
 
El n-a făcut aşa cu nici un alt popor, *
            şi nu le-a făcut cunoscute judecăţile sale.
 
        Ant. 2 A întărit Domnul zăvoarele porţilor tale şi i-a binecuvântat pe fiii tăi în mijlocul tău.
 
            Ant. 3 În cetatea lui Dumnezeu tresaltă de bucurie cetele sfinţilor şi îngerii cântă laudă înaintea tronului lui Dumnezeu, aleluia.
 
Cântarea          Cf. Ap 19,1-2.5-7
 
Aleluia.
Mântuirea şi gloria şi puterea
            sunt ale Dumnezeului nostru, *
(R. Aleluia.)
căci judecăţile lui sunt adevărate şi drepte.
R. Aleluia. (aleluia)
 
Aleluia.
Daţi laudă Dumnezeului nostru, toţi slujitorii lui, *
(R. Aleluia.)
voi, care vă temeţi de el, mici şi mari
R. Aleluia. (aleluia)
 
Aleluia
Căci Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic
            şi-a arătat domnia. *
(R. Aleluia.)
Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm slavă.
R. Aleluia. (aleluia)
 
Aleluia.
Căci a început nunta Mielului *
(R. Aleluia.)
şi mireasa lui s-a pregătit.
(R. Aleluia. (aleluia)
 
            Ant. 3 În cetatea lui Dumnezeu tresaltă de bucurie cetele sfinţilor şi îngerii cântă laudă înaintea tronului lui Dumnezeu, aleluia.
 
LECTURA SCURTĂ              Ef 2,19-22
 
            Aşadar, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. În el toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul, în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.
 
RESPONSORIUL SCURT
 
            R. În casa ta, Doamne, * să strălucească sfinţenia. În casa ta.
            V. În toate zilele, * să strălucească sfinţenia. Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. În casa ta.
 
            Antifona la Magnificat: Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi-vă pururi, toţi cei care îl iubiţi.
 
Sufletul meu *
            îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie *
            în Dumnezeu, mântuitorul meu,
 
căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
            Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
            şi numele lui e sfânt.
 
Milostivirea lui rămâne din neam în neam *
            peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său, *
            i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
 
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
            şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
            iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
 
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
            amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
 
            Să-l implorăm cu umilinţă pe Mântuitorul nostru, care şi-a dat viaţa pentru a-i aduna împreună pe fiii lui Dumnezeu, care erau risipiţi:
            Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica ta!
Doamne Isuse, tu ţi-ai întemeiat casa pe stâncă:
- întăreşte Biserica ta în credinţă şi speranţă statornică.
Doamne Isuse, din coasta ta a izvorât sânge şi apă:
- reînnoieşte Biserica ta prin sacramentele noului şi veşnicului legământ.
Doamne Isuse, tu eşti prezent în mijlocul celor adunaţi în numele tău:
- ascultă rugăciunea pe care, într-un gând şi o inimă, ţi-o înalţă Biserica ta.
Doamne Isuse, tu îţi faci lăcaş împreună cu Tatăl la aceia care te iubesc:
- desăvârşeşte Biserica ta în iubirea dumnezeiască.
Doamne Isuse, tu nu-l alungi pe acela care vine la tine:
- primeşte-i în casa Tatălui pe toţi cei răposaţi.
 
            Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
 
RUGĂCIUNEA DE ÎNCHEIERE
 
            Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea poporului tău, căruia îi dăruieşti în fiecare an bucuria de a sărbători ziua sfinţirii acestui lăcaş al tău. Dă-i harul să-ţi aducă aici neîncetat Jertfa curată şi să dobândească, astfel, plinătatea roadelor răscumpărării. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.