| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Comunul unui martir - Vesperele I


V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.
R. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi.
V. Slavă Tatălui, şi Fiului, *
      şi Sfântului Duh.
R. Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
      şi în vecii vecilor. Amin.  Aleluia.
 
IMNUL
 
Isuse, ostaşilor tăi totdeauna
Le eşti după moarte răsplata, cununa;
Slăvim un erou azi ce vine la tine;
Ne iartă, s-o facem precum se cuvine.
 
Din cupa plăcerii nu soarbe otravă,
N-ascultă sirene cu voce suavă,
Renunţă la cele ce sunt trecătoare,
De-aceea-i primit în cereasca splendoare.
 
Torturile-s grele, bătăile-s crunte,
Dar stă neclintit precum stânca din munte;
Când capul tăiat la pământ i s-aşterne
Ia sufletul drumul măririi eterne.
 
Cu-ncredere-n ruga eroului mare,
Îţi cerem, Isuse, acum îndurare.
Ne iartă păcatele multe şi grele
Şi nu-ţi mai aduce aminte de ele,
 
Ca-n clipa în care sfârşitul ni-l sună
Arhanghelul morţii, să fim împreună
În cer cu martirul, tovarăşi cu dânsul,
Să nu mai cunoaştem durerea şi plânsul.
 
Cu inimi supuse, la tron ce mai sus e
De ceruri, mărire ţi-aducem, Isuse.
Primească mărire şi veşnicul Tată
Şi Duhul izvor de iubire curată. Amin.
 
PSALMODIA
 
            Ant. 1 Pe acela care mă va mărturisi în faţa oamenilor îl voi mărturisi şi eu în faţa Tatălui meu.
 
Psalmul 117 (118)
I
 
Lăudaţi-1 pe Domnul pentru că este bun: *
            veşnică este îndurarea lui!
 
Să spună acum Israel că este bun: *
            veşnică este îndurarea lui!
 
Să spună acum casa lui Aron că este bun: *
            veşnică este îndurarea lui!
 
Să spună acum cei care se tem de Domnul: *
            veşnică este îndurarea lui!
 
În strâmtorare am strigat spre Domnul: *
            Domnul mi-a răspuns şi m-a scos în larg.
 
Domnul este de partea mea *
            şi nu mi-e teamă de nimic:
                        ce poate să-mi facă omul?
Domnul este de partea mea, el îmi vine în ajutor, *
            iar eu mă uit cu dispreţ la duşmanii mei.
 
Mai bine este să-ţi cauţi adăpost la Domnul *
            decât să te încrezi în oameni.
Mai bine este să-ţi cauţi adăpost la Domnul *
            decât să te încrezi în cei puternici.
 
Toate neamurile m-au înconjurat: *
            în numele Domnului le-am nimicit.
M-au înconjurat, m-au împresurat: *
            în numele Domnului le-am nimicit.
 
M-au înconjurat ca roiurile de albine, †
            s-au aprins ca un foc de spini: *
            în numele Domnului le-am nimicit. -
 
M-au îmbrâncit cu putere, ca să cad, *
            dar Domnul mi-a venit în ajutor.
Domnul este tăria şi lauda mea: *
            el este mântuirea mea.
 
Strigăte de bucurie şi de biruinţă *
            se aud în corturile celor drepţi:
 
„Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate, †
            dreapta Domnului m-a înălţat, *
            dreapta Domnului a făcut lucruri minunate”.
 
Nu voi muri, ci voi trăi *
            şi voi istorisi faptele Domnului.
Domnul m-a pedepsit, da, m-a pedepsit, *
            dar nu m-a lăsat pradă morţii.
 
            Ant. 1 Pe acela care mă va mărturisi în faţa oamenilor îl voi mărturisi şi eu în faţa Tatălui meu.
 
            Ant. 2 Cel care mă urmează nu umblă în întuneric, va avea lumina vieţii, spune Domnul.
 
II
 
Deschideţi-mi porţile dreptăţii *
            ca să intru şi să aduc mulţumire Domnului.
 
Aceasta este poarta Domnului: *
            cei drepţi vor intra printr-însa.
 
Te laud pentru că m-ai ascultat *
            şi ai fost salvarea mea.
 
Piatra pe care au aruncat-o zidarii *
            a ajuns în capul unghiului.
Domnul a făcut acest lucru *
            şi este minunat în ochii noştri. -
 
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, *
            să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.
 
Doamne, mântuieşte-mă, *
            Doamne, dă-mi biruinţă!
 
Binecuvântat este cel care vine
                        în numele Domnului. *
Vă binecuvântăm din casa Domnului.
Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. *
Alcătuiţi alaiul cu ramuri înverzite
                        până la treptele altarului.
 
Tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te laud; *
            Dumnezeul meu, pe tine te preamăresc.
Lăudaţi-1 pe Domnul pentru că este bun: *
veşnică este îndurarea lui!
 
            Ant. 2 Cel care mă urmează nu umblă în întuneric, va avea lumina vieţii, spune Domnul.
 
            Ant. 3 După cum prisosesc în noi pătimirile lui Cristos, tot astfel, prin Cristos, prisoseşte şi mângâierea noastră.
 
Cântarea          1Pt 2,21b-24
 
Cristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă exemplu, *
            ca să mergeţi pe urmele sale.
 
El nu a săvârşit păcat *
            şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui.
 
Insultat fiind, nu a răspuns la insultă, †
            chinuit fiind, nu ameninţa, *
            ci s-a dat pe sine
                        în mâna celui care judecă cu dreptate.
 
El însuşi a purtat păcatele noastre în trupul său, *
            pe lemnul crucii,
 
pentru ca noi, murind pentru păcat,
                        să trăim pentru dreptate; *
prin rănile lui aţi fost vindecaţi.
 
            Ant. 3 După cum prisosesc în noi pătimirile lui Cristos, tot astfel, prin Cristos, prisoseşte şi mângâierea noastră.
 
LECTURA SCURTĂ              Rom 8,35.37-39
 
Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus Domnul nostru.
 
RESPONSORIUL SCURT
 
            R. Cu slavă şi cu cinste * l-ai încununat, Doamne! Cu slavă.
            V. Şi l-ai pus stăpân peste lucrarea mâinilor tale, * l-ai încununat, Doamne! Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Cu slavă.
 
            Antifona la Magnificat: Sfântul acesta s-a luptat pentru legea Dumnezeului său până la moarte şi de cuvintele celor nelegiuiţi nu s-a temut, căci avea temelia pe stâncă.
 
Sufletul meu *
            îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu tresaltă de bucurie *
            în Dumnezeu, mântuitorul meu,
 
căci a privit la smerenia slujitoarei sale. *
            Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,
căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, *
            şi numele lui e sfânt.
 
Milostivirea lui rămâne din neam în neam *
            peste cei ce se tem de el.
A arătat puterea braţului său, *
            i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,
 
i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *
            şi i-a înălţat pe cei smeriţi;
pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, *
            iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.
 
L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, *
            amintindu-şi de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, *
lui Abraham şi urmaşilor lui în veci.
 
Slavă Tatălui, şi Fiului, *
            şi Sfântului Duh.
Precum era la început, şi acum, şi pururea, *
            şi în vecii vecilor. Amin.
 
RUGĂCIUNEA UNIVERSALĂ
 
În ceasul în care regele martirilor şi-a oferit viaţa la cina cea de taină şi şi-a dat-o pe cruce, să-i mulţumim, spunând:
- Te adorăm, Doamne!
Te adorăm, Doamne, pentru că ne-ai iubit până la sfârşit,
Mântuitorul nostru, izvorul şi exemplul oricărui martiriu:
-           Te adorăm, Doamne!
Pentru că i-ai chemat la răsplata vieţii pe toţi păcătoşii care se căiesc:
-           Te adorăm, Doamne!
Pentru că ai încredinţat Bisericii tale puterea să ofere sângele noului şi veşnicului legământ, vărsat spre iertarea păcatelor:
-           Te adorăm, Doamne!
Pentru că în această zi ne-ai dat harul de a persevera în credinţă:
-           Te adorăm, Doamne!
Pentru că le-ai dat multor fraţi ai noştri harul să fie părtaşi la moartea ta răscumpărătoare:
-           Te adorăm, Doamne!
 
            Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
 
RUGĂCIUNEA DE ÎNCHEIERE
 
            Dumnezeule atotputernic şi milostiv, tu i-ai dat martirului tău N. biruinţă asupra chinurilor; dăruieşte-ne şi nouă, care sărbătorim ziua triumfului său, ocrotirea ta, ca să rămânem neînvinşi în lupta cu Cel Rău. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.