Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
5 ianuarie - Laude
Să-l lăudăm pe Cristos, rânduit de Tatăl să fie pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţenie şi răscumpărare. Să-l rugăm cu credinţă:
Naşterea ta, Doamne, să ne mântuiască!
Rege al universului, păstorii te-au găsit înfăşat în scutece şi culcat în iesle:
- dă-ne harul să împărtăşim din toată inima viaţa ta săracă şi simplă.
Stăpâne al cerurilor, tu ai coborât de pe tronul tău regesc la cele de pe pământ:
- învaţă-ne să te recunoaştem şi să te cinstim în fraţii noştri sărmani şi neluaţi în seamă.
Cristoase, lumina cea adevărată, tu te-ai făcut asemenea nouă în toate, afară de păcat:
- dă-ne harul să folosim bunurile pământeşti în aşa fel încât să fim feriţi de prihana păcatului.
Mire dumnezeiesc al Bisericii, tu o ocroteşti şi faci din ea cetate nebiruită:
- dă-le credincioşilor ei harul să stăruie neclintit în iubirea ta, ce duce la mântuire.
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, prin naşterea Fiului tău unul-născut tu ai început pentru poporul tău lucrarea minunată a mântuirii. Te rugăm, întăreşte-i în credinţă pe slujitorii tăi, pentru ca, sub călăuzirea lui, să ajungă la răsplata făgăduită, în slava cea veşnică. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice