Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
22 decembrie - Laude
Fraţilor preaiubiţi, să-l implorăm pe Cristos, Răscumpărătorul, care a venit să ne facă drepţi prin harul întrupării sale, şi să-l invocăm cu bucurie:
Vino, Doamne Isuse!
Tu, care ai fost prevestit de profeţi că te vei naşte în trup,
- fă să rodească în noi sămânţa dreptăţii şi a iubirii.
Dăruieşte-ne nouă, care vestim mântuirea ta,
- să fim mântuiţi prin tine.
Tu, care ai venit să-i vindeci pe cei cu inima zdrobită,
- vindecă neputinţele poporului tău.
Tu, care, prin venirea ta, ai împăcat cerul cu pământul,
- când vei veni la judecată, scapă-ne de moartea veşnică.
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, care, privind la omul căzut în puterea morţii, ai voit să-l răscumperi prin venirea Fiului tău unul-născut, dă-ne, te rugăm, harul ca, mărturisind cu smerenie şi evlavie întruparea lui, să ne facem părtaşi de viaţa Răscumpărătorului nostru. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice