Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Comunul sfintelor femei - Laude
Fraţilor, să-l preamărim pe Mântuitorul nostru împreună cu toate femeile sfinte şi să-l invocăm zicând:
Vino, Doamne Isuse!
Doamne Isuse, care i-ai iertat multe femeii păcătoase pentru că a iubit mult,
- iartă-ne, pentru că mult am păcătuit.
Doamne Isuse, care în drumurile tale erai slujit de femeile sfinte,
- dă-ne harul să mergem pe urmele tale.
Doamne Isuse, care ai fost ascultat de Maria şi slujit de Marta ca un învăţător,
- dăruieşte-ne harul să-ţi slujim în credinţă şi iubire.
Doamne Isuse, care i-ai numit frate, soră şi mamă pe toţi cei care fac voinţa ta,
- dă-ne harul să-ţi fim mereu plăcuţi în cuvinte şi fapte.
Rugăciunea de încheiere.
Rugăciunea proprie; dacă lipseşte, se spune:
Dumnezeule, care ne dai în fiecare an bucuria de a o sărbători pe sfânta N., dă-ne, te rugăm, putere să ducem o viaţă cu adevărat creştină după exemplul ei. Prin Domnul.
Sau:
Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, spiritul cunoaşterii şi al iubirii tale, pe care l-ai revărsat din belşug asupra sfintei N., pentru ca, imitând-o cu râvnă, să-ţi slujim cu inimă curată şi să-ţi fim plăcuţi prin credinţă şi fapte bune. Prin Domnul.
Pentru mai multe sfinte:
Dumnezeule atotputernic, te rugăm ca mijlocirea sfintelor N. şi N. să ne dobândească ajutorul tău, iar exemplul vieţii lor de credinţă să ne fie îndemn pe calea mântuirii. Prin Domnul.
Pentru o călugăriţă:
Dumnezeule, prin darul tău, sfânta N. a stăruit în urmarea lui Cristos cel sărac şi smerit; te rugăm, dăruieşte-ne, prin mijlocirea ei harul ca, înaintând cu fidelitate în chemarea noastră, să putem ajunge la acea desăvârşire pe care ne-ai arătat-o în Fiul tău. El care, fiind Dumnezeu.
Pentru o sfântă care s-a deosebit prin opere caritabile:
Dumnezeule, tu ai învăţat Biserica ta că noi îţi împlinim poruncile dacă te iubim pe tine şi pe aproapele. Dă-ne harul ca, după exemplul sfintei N., să împlinim şi noi fapte de iubire şi, astfel, să ne învrednicim a fi număraţi printre binecuvântaţii împărăţiei tale. Prin Domnul.
Pentru o educatoare:
Dumnezeule, care ai chemat-o, în Biserica ta, pe sfânta N. ca să arate semenilor săi calea mântuirii, dă-ne, te rugăm, harul ca prin exemplul ei să-l urmăm astfel pe Cristos învăţătorul, încât să putem ajunge la tine împreună cu fraţii noştri. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice