Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Postul Mare - Săptămâna I - Duminică - Vespere II
Lăudat să fie Dumnezeu Tatăl, care a voit ca poporul ales să se renască din sămânţa nepieritoare prin Cuvântul său, care rămâne în veac. Să-l implorăm cu evlavie:
Fii îndurător, Doamne, cu poporul tău!
Ascultă, Dumnezeule milostiv, rugăciunile pe care ţi le înălţăm pentru întreg poporul tău,
– ca el să dorească hrana cuvântului tău mai mult decât hrana trupească!
Învaţă-ne să-i iubim pe cei din neamul nostru şi pe toţi oamenii, fără discriminare, arătându-le o dragoste adevărată şi activă,
– şi să-i ajutăm să înainteze pururi în pace şi în bine!
Priveşte la toţi aceia care urmează să fie renăscuţi prin Botez,
– ca să devină pentru tine pietre vii, ofrandă spirituală!
Tu, care i-ai chemat pe niniviteni la pocăinţă prin glasul lui Iona,
– prin cuvântul tău, întoarce la tine, cu bunătate, inimile păcătoşilor!
Celor care mor dăruieşte-le harul să iasă cu speranţă în întâmpinarea lui Cristos, judecătorul,
– şi să se bucure în veci de frumuseţea ta!
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul ca, prin celebrarea anuală a acestui sfânt post, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice