| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor

Postul Mare - Săptămâna I - Marţi - Laude


Să-l binecuvântăm pe Cristos, care ni s-a dăruit ca pâine coborâtă din cer, şi să îndreptăm către el rugăciunea noastră:

      Cristoase, hrana şi tămăduirea sufletelor, întăreşte-ne!

Dăruieşte-ne, Doamne, harul ca, îndestulaţi la ospăţul euharistic,
să avem parte pe deplin de darurile jertfei pascale!

Dă-ne harul să păstrăm cuvântul tău într-o inimă bună şi curată,
ca să aducem roade în răbdare!

Fă-ne să lucrăm împreună cu tine, plini de râvnă, la buna orânduire a lumii,
pentru ca, prin Biserica ta, să se răspândească mai lesne solia păcii!

Am păcătuit, Doamne, am păcătuit!
Şterge fărădelegile noastre cu harul tău mântuitor!

Rugăciunea de încheiere
Te rugăm, Doamne, priveşte spre noi, slujitorii tăi, şi dă-ne harul ca minţile noastre, curăţate prin înfrânarea simţurilor, să te caute pe tine cu toată ardoarea. Prin Domnul.

 

«« Înapoi la indice