| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor

Postul Mare - Săptămâna I - Sâmbătă - Laude


Să-l preamărim pe Cristos Domnul, care, pentru a-i face pe oameni făptură nouă, a orânduit baia naşterii din nou şi le-a pregătit ospăţul trupului şi al cuvântului său. Să-l rugăm, zicând:

      Reînnoieşte-ne, Doamne, prin harul tău!

Isuse blând şi smerit cu inima, dă-ne o inimă îndurătoare, plină de bunătate şi de umilinţă
şi fă-ne răbdători faţă de toţi!

Învaţă-ne să fim cu adevărat alături de cei nevoiaşi şi încercaţi,
ca să te imităm pe tine, Samariteanul milostiv!

Fericita Fecioară, Mama ta, să mijlocească pentru fecioarele consacrate,
ca ele să-şi trăiască tot mai intens în Biserică dăruirea totală faţă de tine!

Împărtăşeşte-ne darul îndurării tale
şi iartă-ne de păcate şi de osânda lor!


Rugăciunea de încheiere
Părinte veşnic, întoarce spre tine inimile noastre, pentru ca noi, căutând totdeauna singurul lucru necesar şi săvârşind fapte de adevărată iubire faţă de aproapele, să-ţi slujim numai ţie. Prin Domnul.

 

«« Înapoi la indice