Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Postul Mare - Săptămâna a II-a - Joi - Laude
Să preamărim îndurarea lui Dumnezeu, care s-a dezvăluit pe sine în Cristos, şi să-l implorăm din inimă:
Aminteşte-ţi de noi, Doamne, căci suntem fiii tăi!
Dă-ne o înţelegere mai adâncă a misterului Bisericii,
– ca ea să fie pentru noi şi pentru toţi oamenii sacrament de mântuire!
Iubitorule de oameni, fă-ne să contribuim la creşterea cetăţii pământeşti
– şi în toate să tindem spre împărăţia ta!
Dăruieşte-ne harul să alergăm însetaţi la Cristos
– care s-a făcut pentru noi izvor de apă vie!
Iartă fărădelegile noastre
– şi îndreaptă paşii noştri pe calea dreptăţii şi a sincerităţii!
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, tu iubeşti nevinovăţia şi o redai păcătoşilor care se căiesc. Îndreaptă spre tine inimile slujitorilor tăi şi reînnoieşte-le râvna în Duhul Sfânt, ca să fie statornici în credinţă şi bogaţi în fapte bune. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice