| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor

Postul Mare - Săptămâna a IV-a - Joi - Vespere


Să preamărim îndurarea lui Dumnezeu, care ne luminează cu harul Duhului Sfânt, ca să răspândim lumină prin fapte de dreptate şi de credinţă. Să-l rugăm, spunând:

      Dă viaţă, Doamne, poporului răscumpărat de Cristos!

Dumnezeule, izvorul şi făuritorul sfinţeniei, uneşte-i mai strâns cu Cristos, prin misterul euharistic, pe episcopi, pe preoţi şi pe diaconi,
ca să crească necontenit în ei harul primit prin impunerea mâinilor!

Învaţă-i pe credincioşii tăi să ia parte cu însufleţire şi vrednicie la masa cuvântului şi a trupului lui Cristos,
ca să păstreze în viaţa şi în purtarea lor ceea ce au primit prin credinţă şi sacrament!

Dă-ne harul să recunoaştem demnitatea fiecărui om, amintindu-ne că este răscumpărat cu sângele Fiului tău,
ca să respectăm libertatea şi conştiinţa fraţilor noştri!

Dă-le oamenilor harul să-şi înfrâneze dorinţa nemăsurată după bunuri pământeşti
şi să vină în ajutorul celor lipsiţi!

Îndură-te de credincioşii pe care i-ai chemat astăzi la tine din această viaţă
şi dăruieşte-le fericirea veşnică!

Rugăciunea de încheiere
Implorăm cu umilinţă, Doamne, îndurarea ta, pentru ca noi, slujitorii tăi, iertaţi de păcate prin pocăinţă şi sfinţiţi prin fapte bune, să perseverăm cu sinceritate în împlinirea poruncilor tale şi astfel să ajungem cu inimi curate la sărbătoarea Paştelui. Prin Domnul.

 

«« Înapoi la indice