Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Postul Mare - Săptămâna a IV-a - Luni - Vespere
Să fie preamărit Dumnezeu Tatăl, care ne-a făgăduit prin gura Fiului său că acelora care se înţeleg să ceară ceva în rugăciune, le va da orice i-ar cere. Întemeiaţi pe această făgăduinţă, să-l implorăm:
Fii îndurător, Doamne, cu poporul tău!
Doamne, tu ai desăvârşit în Cristos, Fiul tău, legea dată lui Moise pe muntele Sinai:
– fă ca toţi să o recunoască înscrisă în inimile lor şi să o păstreze ca pe un legământ!
Dă superiorilor grijă pentru fraţii încredinţaţi lor
– şi învaţă-i pe supuşi să-i ajute din toată inima!
Întăreşte cu puterea ta mintea şi inima misionarilor
– şi cheamă pe cât mai mulţi ca să-i ajute!
Fă-i pe copii să crească din an în an în harul tău,
– iar pe cei tineri, să înainteze în iubirea ta şi în desăvârşirea vieţii!
Adu-ţi aminte de toţi fraţii noştri care au adormit în tine
– şi fă-i părtaşi de viaţa veşnică!
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule, care reînnoieşti lumea prin sacramentele tale minunate, te rugăm, dăruieşte-i Bisericii tale harul să folosească tot mai bine darurile tale cereşti şi să nu fie lipsită nici de ajutoarele pământeşti. Prin Domnul.
«« Înapoi la indice