Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor
Săptămâna Sfântă - Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului - Vespere I
Să-l adorăm pe Cristos care, în pragul pătimirii, privind Ierusalimul, a plâns asupra lui pentru că nu a cunoscut timpul vizitării sale. Căindu-ne de păcatele noastre, să-l implorăm:
Îndură-te, Doamne, de poporul tău!
Tu, care ai voit să-i aduni pe fiii Ierusalimului aşa cum îşi adună găina puii,
– învaţă-i pe toţi să cunoască timpul vizitării tale!
Nu-i părăsi pe credincioşii tăi care te-au părăsit:
– întoarce-ne, şi ne vom întoarce la tine, Dumnezeul nostru!
Tu care, prin pătimirea ta, ai dăruit lumii iertare şi har,
– dă-ne să trăim necontenit din Duhul tău, pe care l-ai revărsat asupra noastră prin Botez!
Prin pătimirea ta, dă credincioşilor harul să-şi mortifice trupul,
– ca să iasă mai liberi în întâmpinarea sărbătorii Învierii tale!
Tu, care domneşti în mărirea Tatălui,
– adu-ţi aminte de aceia care au murit astăzi!
Rugăciunea de încheiere
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce: dă-ne harul să învăţăm a-l urma cu răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa. El care, fiind Dumnezeu.
«« Înapoi la indice