| Home | DonBosco.ro |

 

Salezienii lui Don Bosco in Romania

 

Liturghia Orelor - Rugăciunea credincioşilor

Săptămâna Sfântă - Joi - Laude


Să-l implorăm pe Cristos, preotul veşnic, pe care Tatăl l-a uns cu Duhul Sfânt ca să le predice celor închişi eliberarea:

      Doamne, îndură-te de noi!

Tu, care te-ai suit la Ierusalim spre a pătimi şi a intra astfel în glorie,
călăuzeşte Biserica ta la sărbătoarea Paştelui veşnic!

Tu, care ai voit să fii înălţat pe cruce şi străpuns de suliţa ostaşului,
vindecă rănile noastre!

Tu, care ai făcut din cruce pomul vieţii,
dăruieşte roadele ei celor renăscuţi prin Botez!

Tu, care atârnând pe cruce, l-ai iertat pe tâlharul cuprins de căinţă,
iartă-ne şi pe noi, păcătoşii!


Rugăciunea de încheiere
Vrednic şi drept este să te iubim mai presus de toate, Dumnezeule; te rugăm, înmulţeşte în noi revărsările harului tău negrăit. După cum prin moartea Fiului tău ne faci să nădăjduim ceea ce credem, fă-ne ca, prin învierea lui, să ajungem la ţinta spre care tindem. Prin Domnul.

 

«« Înapoi la indice